Prima pagină

Mediafax

no responses. 14 octombrie 2019 CECCAR FM

Exporturile Chinei au coborât cu 3% față de anul trecut, cel mai mare declin consemnat


Exporturile Chinei au coborât cu 3% față de anul trecut, cel mai mare declin consemnat

Declinul exporturilor Chinei s-a accelerat în septembrie, în timp ce importurile s-au contractat pentru a cincea lună consecutiv, relatează Reuters, potrivit Mediafax. Acest fapt indică slăbirea economiei şi necesitatea unor noi măsuri de stimulare în contextul războiului comercial cu Statele Unite, transmite sursa citată. Datele vor întări, probabil, aşteptările conform cărora Beijingul va fi nevoit să adopte noi măsuri de stimulare pentru a evita o încetinire puternică a activităţilor economice, în pofida unor semne de atenuare a tensiunilor comerciale între cele două părți. În urma discuţiilor de săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump a prezentat prima fază a unui acord care trebuie să pună capăt războiului comercial şi a suspendat riscul majorării tarifelor pe 15 octombrie. Cu toate acestea, tarifele existente rămân, iar oficialii celor două mari economii ale lumii au spus că mai sunt multe de făcut înainte ca acordul să fie convenit. Totodată, Washingtonul a impus, de la 1 septembrie, tarife de 15% pentru importuri din China în valoare de peste 125 miliarde de dolari, Beijingul răspunzând cu tarife de retorsiune. Exporturile chineze au scăzut cu 3,2% faţă de anul anterior, cel mai mare declin consemnat din luna februarie, potrivit datelor vamale publicate luni. Analiştii anticipau un declin de 3%, potrivit unui sondaj realizat de Reuters, după o scădere de 1% consemnată în luna august. ”Datele sugerează încetinirea cererii la nivel global, care s-a adăugat presiunii tarifelor americane intrate în vigoare în septembrie”, comentează analiştilor firmei Capital Economics. Importurile totale au scăzut în septembrie cu 8,5%, după un declin de 5,6% în august, evoluţia fiind cea mai slabă consemnată după luna mai. Analiştii anticipau un declin al importurilor de 5,2%. China a raportat pentru luna trecută un excedent comercial […]

Continuare

no responses. 11 octombrie 2019 CECCAR FM

CA al BNR apreciază că rata anuală a inflației se va menține probabil deasupra intervalului țintei


CA al BNR apreciază că rata anuală a inflației se va menține probabil deasupra intervalului țintei

Membrii CA al BNR apreciază că rata anuală a inflației se va menține probabil deasupra intervalului țintei până la finalul anului curent, pe o traiectorie ușor inferioară celei evidențiate în prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din august 2019. Conform minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naționale a României din 3 octombrie, publicată joi, membrii Consiliului au concluzionat că rata anuală a inflației se va menține probabil deasupra intervalului țintei până la finalul anului curent, pe o traiectorie ușor inferioară celei evidențiate în prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din august 2019, care anticipa plasarea ei la 4,2 la sută în decembrie 2019 şi la 3,3 la sută la finele trimestrului II 2021. Membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației s-a mărit în iulie la 4,1 la sută, iar în august s-a redus la 3,9 la sută, în linie cu previziunile, menținându-se astfel peste nivelul de 3,8 la sută atins în iunie, și deasupra intervalului țintei. S-a observat că avansul față de luna iunie este atribuibil atât componentelor exogene ale IPC – în condițiile scumpirii produselor din tutun și ale evoluției prețului combustibililor, doar parțial contrabalansate ca impact de temperarea creșterii prețurilor administrate și a prețurilor LFO –, cât și inflației de bază. Astfel, rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să crească – deși mai lent, inclusiv în raport cu prognoza –, urcând de la 3,3 la sută în iunie la 3,4 la sută în august, aproape integral pe seama prețurilor alimentelor procesate. S-a apreciat că majorarea acestora din urmă reflectă doar în parte evoluția prețurilor internaționale ale unor produse agroalimentare – îndeosebi scumpirea cărnii […]

Continuare

no responses. 10 octombrie 2019 CECCAR FM

Economia britanică a întregistrat o contractare surprinzătoare în august


Economia britanică a întregistrat o contractare surprinzătoare în august

Economia Regatului Unit s-a contractat în august, surprinzând economiștii care au prevăzut o creștere zero, potrivit BBC, transmite Mediafax. Oficiul pentru Statistica Națională a informat că economia s-a contractat cu 0,1% în cursul lunii, după ce a crescut cu 0,4% în iulie. Cu toate acestea, economia a crescut în cele trei luni până la sfârșitul lunii august, ceea ce indică faptul că Marea Britanie poate evita o recesiune. ONS a menționat că producția slabă a fost compensată de dinamismul producției în televiziune și a cinematografiei.

Continuare

no responses. 9 octombrie 2019 CECCAR FM

În septembrie au fost produse în România 37.153 de autoturisme


În septembrie au fost produse în România 37.153 de autoturisme

În luna septembrie 2019, au fost produse în România un număr de 37.153 autoturisme, dintre care 29.569 au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 7.584 unități au fost produse de uzina Ford de la Craiova, transmite Mediafax. Pe primele nouă luni din 2019, producția de autoturisme a ajuns la 354.812 unități, în creștere cu 2,26% față de perioada similară din 2018, respectiv 346.971 unități. Pe modele, producția de autoturisme se prezintă astfel: Dacia Duster – 194.810 unități; Ford EcoSport – 97.063 unități; Dacia Logan – 25.201 unități; Dacia Sandero – 25.193 unități; Dacia Logan MCV – 12.545 unități. La cele de mai sus, se adaugă caroserii vopsite fabricate de uzina Dacia cu destinația Algeria în volum de 20.092 unități.

Continuare

no responses. 8 octombrie 2019 CECCAR FM

Preşedintele Băncii Mondiale: creşterea economică globală nu va atinge ţinta estimată de 2,6%


Preşedintele Băncii Mondiale: creşterea economică globală nu va atinge ţinta estimată de 2,6%

David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale, a avertizat că, la nivel global, creşterea economică ar putea să nu atingă nivelul de 2,6% estimat în luna iunie de instituţia pe care o conduce, din cauza temerilor referitoare la direcţia economiei mondiale, potrivit FT, transmite Mediafax. Într-un discurs din Montreal, Canada, înainte de întâlnirile anuale ale Băncii Mondiale şi ale FMI-ului de săptămâna viitoare, Malpass a avertizat cu privire la creşterea economică la nivel global şi a spus că se aşteaptă ca economia lumii să crească sub nivelul estimat în urmă cu patru luni din cauza „Brexitului, recesiunii din Europa şi a incertitudinii comerciale”. „Mai mult, în cea mai mare parte a lumii dezvoltate investiţiile cresc prea încet pentru a obţine câştiguri viitoare semnificative”, spune Malpass. Pe fondul încetinirii creşterii economice, Malpass spune că este esenţial pentru toate ţările să aibă „reforme structurale bine gândite”, inclusiv întărirea statului de drept, astfel încât companiile private să poate concura cu cele deţinute de stat. „Pentru multe ţări asta înseamnă să îşi deschidă pieţele închise sau protejate, să permită ca preţurile să fie stabilite de forțele pieţei, şi să îşi liberalizeze fluxurile de capital. Avantajul pentru ţările care vor face acest pas va fi că vor atrage mai multe investiţii, atât autohtone cât şi externe, şi pot genera creştere economică de care să beneficieze o parte mai mare din populaţie”, adaugă Malpass. Preocupările sale referitoare la economia europeană se bazează pe economiile care stagnează, respectiv se contractă în Germania şi Italia. Cu toate acestea FMI a prezis în iulie o creştere economică de 1,3% pentru zona euro în 2019, cu tendinţa de a creşte spre 1,6% în 2020.

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Danemarca și 10 alte state cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, în UE


Danemarca și 10 alte state cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, în UE

Danemarca, susținută de alte 10 țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea, la nivel european, a vehiculelor diesel și pe benzină până în 2040, pentru a combate schimbările climatice, relatează Euronews, conform Mediafax. Danemarca a făcut propunerea în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de mediu desfășurată la Luxemburg. UE își propune să reducă emisiile de carbon cu 40% până în 2030, în timp ce Comisia Europeană intenționează să le reducă la zero până în 2050, pentru a ajuta la oprirea încălzirii globale. „Trebuie să recunoaștem că suntem presați de timp”, a declarat ministrul danez al Climei și Energiei, Dan Jorgensen, după reuniune. El a spus că interzicerea autoturismelor diesel și pe benzină va determina Comisia să propună eliminarea treptată a vehiculelor cu combustibil fosil din bloc în următoarele două decenii. În octombrie 2018 guvernul danez a anunțat că va interzice vânzarea tuturor mașinilor cu combustibil fosili până în 2030, dar ulterior a renunțat la idee, deoarece acest lucru ar fi încălcat regulile UE. Jorgensen a spus că, dacă UE va fi de acord cu privire la o interdicție la nivelul întregii uniuni, ar fi bine dacă fiecare dintre țări ar putea să pună în aplicare o astfel de măsură. „Planul A ar fi acela de a adopta o interdicție europeană”, a spus el. Totuși, Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria și alte câteva țări au sugerat că trebuie făcut mai mult pentru a opri vânzările de autovehicule second-hand din Europa de Vest către Est. Jorgensen a spus că este important ca producătorii de automobile să fie informați în privința direcțiilor de politică ale blocului pe termen lung și că următorul pas al Danemarcei a fost formarea unei alianțe cu cele 10 […]

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Preţul paladiului a depăşit 1.700 de dolari uncia


Preţul paladiului a depăşit 1.700 de dolari uncia

Oferta scăzută şi cererea din ce în ce mai mare de paladiu au ridicat preţurile metalului la peste 1.700 de dolari pe uncie în această săptămână, iar analiştii preconizează că preţurile vor urca până la 2.000 de dolari în următoarele 12 luni, transmite Reuters, potrivit Mediafax. Folosit în eșapamentele vehiculelor pentru a reduce emisiile dăunătoare, paladiul şi-a dublat valoarea în raport cu nivelul scăzut din august anul trecut, întrucât noile reglementări pentru protecţia mediului obligă producătorii de automobile să cumpere mai mult. Deficitul de paladiu s-a aplanat în această vară, ceea ce a determinat scăderea prețurilor, însă producătorii de automobile, care reprezintă 80% din cumpărătorii de paladiu, au întreprins achiziții în ultimele săptămâni, a spus analistul Mitsubishi, Jonathan Butler. „În următoarele 12-18 luni, probabil că vom vedea o valoare de 2.000 de dolari uncia”, a adăugat acesta. Înăsprirea reglementărilor înseamnă că cererea se extinde, în ciuda încetinirii creșterii economice globale și a scăderii vânzărilor de mașini pe piețele cheie, inclusiv Europa, Statele Unite și China. Normele care intră în vigoare în China, cea mai mare piață auto, începând cu anul viitor, vor cere ca fiecare vehicul să conțină cu aproximativ 30% mai mult paladiu, platină și rodiu, spun analiștii Morgan Stanley.

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Rata şomajului în SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani


Rata şomajului în SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani

Rata șomajului din SUA a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, ceea ce ar fi putut calma îngrijorările pieței financiare pentru o recesiune, informează BBC, conform Mediafax. Cifrele Departamentului american al Muncii arată că rata șomajului a scăzut la 3,5% în septembrie față de 3,7%, economia adăugând 136.000 de locuri de muncă luna trecută. În plus, datele din august au fost revizuite în sus, până la 168.000 de locuri de muncă create, față de 130.000 raportate anterior. Cu toate acestea, creșterea salariilor a rămas neschimbată, iar locurile de muncă în producție au scăzut în septembrie. Indiferent de ritmul moderat în care economia americană creează noi locuri de muncă şi de scăderea ratei şomajului, economiştii se aşteaptă ca Rezerva Federală a SUA să reducă, cel puţin odată, dobânda de referinţă până la finele anului. Luna trecută, Rezerva Federală a adoptat o nouă reducere a dobânzii de bază, după ce în luna iulie a redus costul creditului pentru prima dată după 2008.

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

INS: Veniturile medii ale gospodăriilor au fost de 4.700 de lei în T2, cheltuielile reprezentând 85%


INS: Veniturile medii ale gospodăriilor au fost de 4.700 de lei în T2, cheltuielile reprezentând 85%

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul al doilea din 2019, 4.764 lei pe gospodărie şi 1.838 lei pe persoană. Cheltuielile au fost pe de altă parte, în medie, de 4.049 lei lunar pe gospodărie (1562 lei pe persoană), reprezentând 85,0% din nivelul veniturilor totale, potrivit INS, citat de Mediafax. Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul II 2019, în medie, 34,2% din consumul gospodăriilor. Cheltuielile cu utilitățile gospodăriilor (apă, gaze şi electricitate) au fost de 14,4%. Pentru îmbrăcăminte şi încălțăminte au fost alocate 8% din cheltuieli, 7,4% pentru transport, 5,1% pentru sănătate, 3,2% pentru recreere şi cultură şi 0,6% pentru educaţie. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4390 lei lunar pe gospodărie (1694 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 375 lei lunar pe gospodărie (145 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,1% din veniturile totale ale gospodăriilor), arată studiul Institutului Naţional de Statistică. La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,0%), veniturile din agricultură (1,8%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,2%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%) precum şi veniturile în natură (7,9%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6,6%). Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru […]

Continuare

no responses. 3 octombrie 2019 CECCAR FM

Comisia Europeană impune noi reguli pentru electrocasnice și electronice, pentru reducerea poluării


Comisia Europeană impune noi reguli pentru electrocasnice și electronice, pentru reducerea poluării

Echipamentele electrocasnice și electronice vor trebui să respecte noile cerințe europene în materie de reciclare și posibilități de reparare, normele fiind menite să reducă amprenta de carbon a Europei și să reducă valoarea facturilor la energie plătite de consumatori, informeză Comisia Europeană, conform Mediafax. Noile cerințe, care vor intra în vigoare în următoarea perioadă, îmbunătățesc durata de viață, întreținerea, reutilizarea, modernizarea, reciclabilitatea și manipularea deșeurilor de aparate. Vicepreședintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen, a declarat: „Cifrele vorbesc de la sine: gospodăriile europene pot economisi în medie 150 de euro pe an, iar economiile de energie sunt egale cu consumul anual al Danemarcei până în 2030. Cu măsuri concrete ca acestea, Europa în ansamblu îmbrățișează economia circulară în beneficiul cetățenilor, al mediului și al afacerilor. ” Comisarul european pentru acțiuni climatice și energie, Miguel Arias Cañete, a declarat: „Împreună cu etichete energetice mai inteligente, măsurile noastre de eco-design pot genera economii pentru consumatorii europeni și pot ajuta UE să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră”. Noile cerințe de reparații vor ajuta la îmbunătățirea duratei de viață a aparatelor electrocasnice. Comisia estimează că aceste măsuri, împreună cu noile reguli de etichetare din punct de vedere energetic adoptate la 11 martie, vor permite realizarea unor economii de 167 TWh pe an, până în 2030, echivalente cu consumul anual de energie al Danemarcei. Regulile privesc piesele de schimb, care trebuie să fie disponibile cel puțin șapte ani pentru frigidere și 10 ani pentru mașinile de spălat rufe, precum și pentru cele de spălat vase, dar stabilește și termene pentru livrarea pieselor, în timp ce alte reguli privesc consumul maxim de apă al electrocasnicelor.

Continuare