Prima pagină

Mediafax

no responses. 27 iunie 2019 CECCAR FM

Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, adoptată


Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, adoptată

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege inițiat de Guvern pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ a fost revizuit după decizia de neconstituționalitate a CCR, transmite Mediafax. Proiectul de lege conține și amendamente față de forma adoptată de Senat, care a fost pusă în acord cu decizia Curții. Astfel, printre entitățile raportoare care intră sub incidența legii se numără și „alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele”. Entitățile raportoare au obligația de a raporta către Oficiul Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro. De asemenea, definiția pentru „beneficiar real” a fost amendată astfel încât să se înțeleagă „orice persoană fizică ce deține sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează, o tranzacție, o operațiune sau o activitate”. Legea prevede că reprezintă „entităţi raportoare” fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. În forma inițială a legii, în ceea ce priveşte fundaţiile şi asociaţiile, a fost introdusă o excepţie de la obligativitatea raportării beneficiarilor reali pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, care ulterior a fost contestată la CCR. Astfel, excepția a fost […]

Continuare

no responses. 27 iunie 2019 CECCAR FM

INS: 47,3% dintre români nu erau conectați la sistemele de canalizare în 2018


INS: 47,3% dintre români nu erau conectați la sistemele de canalizare în 2018

Institutul Național de Statistică (INS) transmite că din datele existente rezultă că 47,3% dintre români nu erau conectați la sistemele de canalizare în 2018. Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunile Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%), transmite Mediafax. Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2018 a reprezentat 52,7% din populaţia rezidentă a României. În anul 2018, un număr de 10.293.041 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 52,7% din populaţia rezidentă a României, cu 314.155 persoane mai mult decât în anul 2017. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.035.288 persoane, reprezentând 51,4% din populaţia rezidentă a ţării, cu 325.211 persoane mai mult decât în anul 2017. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiunea unor noi stații de epurare a apelor uzate, transmite INS. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (86,3%), urmată de regiunea Centru (65,0%) și Vest (59,4%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%). În anul 2018, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.400.517 persoane, reprezentând 89,5% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 892.524 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 9,9% din populația rezidentă rurală a României.

Continuare

no responses. 26 iunie 2019 CECCAR FM

Activitatea industrială a stagnat în luna mai


Activitatea industrială a stagnat în luna mai

Barometrul industrial arată că activitatea industrială a fost în luna mai apropiată de nivelul celei din aprilie şi sub nivelul activității din martie. Cererea internă este scăzută, firmele reduc numărul de angajaţi, iar costurile de producţie se depreciază, potrivit Mediafax. Volumul producției a avansat cu un punct față de cel din aprilie. Iar rezultatul general al primelor 5 luni ale anului este mai slab față de aceeași perioadă a lui 2018. Stocurile și comenzile stagnează, iar comenzile pentru export înregistrează o creștere cu 5 puncte în mai, față de luna anterioară. În continuare este posibilă o accelerare pre-sezonieră a exporturilor, bazată pe activitatea industrială europeană. În 2018 a avut loc un episod similar, în sensul în care cerere externă din luna iunie a marcat un avans scurt. Justificate prin nevoia de acoperire a comenzilor externe, importurile de materii prime s-au apreciat la 56 de puncte în mai față de 54 în aprilie. Numărul angajaţilor a scăzut față de lunile aprilie și martie. ”Tiparul curent în industrie este tendinţa creşterii numărului de salariaţi în februarie, martie, aprilie şi de contracţie a forţei de muncă în lunile mai, iunie, iulie şi august. Pe parcursul unui an contracţia forţei de muncă durează cam 6-7 luni, din care 3-4 sunt întotdeauna în cursul verii”, arată reprezentanții SNSPA. Costurile de producţie au continuat, de asemenea, să scadă. Preţurile au crescut de la 57 la 59 de puncte în mai față de aprilie. În primele 5 luni ale acestui an, prețurile au fost în general mai instabile față de perioada similară din 2018, acest lucru determină riscuri mai mari. Indicatorul sintetic al încrederii într-o îmbunătățire a situației economice pe viitor a scăzut la 62 de puncte […]

Continuare

no responses. 26 iunie 2019 CECCAR FM

Uniunea Europeană va semna un Acord comercial cu Vietnamul


Uniunea Europeană va semna un Acord comercial cu Vietnamul

Uniunea Europeană va semna peste câteva zile un acord comercial cu Vietnamul care prevede eliminarea aproape în totalitate a taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană, conform publicației EUObserver, transmite Mediafax. Proiectul de Acord comercial UE-Vietnam a fost negociat în decembrie 2015, dar a fost aprobat marţi de Consiliul Uniunii Europene. Schimburile comerciale UE-Vietnam au o cifră de afaceri de 50 de miliarde de euro la nivelul produselor şi de patru miliarde de euro în materie de servicii, conform Comisiei Europene. Tratatul comercial Uniunea Europeană – Vietnam urmează să fie semnat duminică, dar va avea nevoie de ratificarea de către Parlamentul European.

Continuare

no responses. 25 iunie 2019 CECCAR FM

Raportul Comisiei UE privind calitatea produselor arată că 9% dintre produse au materiale diferite


Raportul Comisiei UE privind calitatea produselor arată că 9% dintre produse au materiale diferite

Comisia Europeană a arătat că 9% dintre produse aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică. Nu au fost înregistrate decalaje între Est și Vest în privința compoziției produselor de marcă. Studiul a fost realizat în 19 state ale UE iar România nu a fost inclusă, transmite Mediafax. Centrul Comun de Cercetare (serviciul intern al Comisiei pentru știință și cunoaștere) a analizat aproape 1400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE și a arătat că 22% din produse aveau o compoziție diferită, în pofida faptului că partea din față a ambalajului era similară. Deși partea din față a ambalajului era identică, 9% din produse erau realizate din materiale diferite. Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare, a declarat: „Rezultatele sunt mixte: pe de o parte, mă bucur că nu s-a găsit nicio dovadă a unui decalaj între est și vest în ceea ce privește compoziția produselor alimentare de marcă, dar, pe de altă parte, mă îngrijorează constatarea că până la o treime din produsele testate aveau o compoziție clar diferită, deși erau comercializate sub mărci identice sau similare.” Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „În cadrul pieței unice europene nu vor exista standarde duble. Atunci când își vor face cumpărăturile, consumatorii europeni vor putea avea încredere deplină că ceea ce văd este și ceea ce cumpără.” Studiul a evaluat 1380 de mostre din 128 de produse alimentare diferite, provenite din 19 state membre. Acest eșantion nu este, însă, reprezentativ pentru marea diversitate de produse alimentare de pe piața UE, informează Comisia. În marea majoritate a cazurilor, compoziția corespundea modului în […]

Continuare

no responses. 24 iunie 2019 CECCAR FM

ANPC îmbunătățește analiza și marcarea metalelor prețioase printr-o nouă aplicație


ANPC îmbunătățește analiza și marcarea metalelor prețioase printr-o nouă aplicație

Pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost lansată aplicația informatică ” Document Management System și Arhivare electronică”. Această urmează să contribuie major la îmbunătățirea activității de analiză și marcare obiectelor din metale prețioase. Lansarea aplicației informatice Document Management System și Arhivare electronică, prezentă pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), marchează un progres al pieței de bijuterii din România, arată un comunicat remis MEDIAFAX. ANPC este singura instituție din țara noastră care este abilitată să aplice sistemul de marcare oficială obligatorie de către instituțiile statului, pe obiecte din metale prețioase sau care conțin pietre prețioase. Noua aplicație urmează să contribuie major la îmbunătățirea activității de analiză și marcare și va fi utilizată atât de către personalul Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley (DMPPPPK) din cadrul ANPC, cât și de către operatorii economici autorizați, care solicită analiza și marcarea cu marca de stat a obiectelor din metale prețioase. Operatorii economici autorizați, care solicită ANPC analiza și marcarea obiectelor din metale prețioase cu marca de stat înainte de punerea pe piață a acestora, se vor înrola în vederea obținerii accesului în aplicația online de analiză și marcare, până la data de 15.08.2019, pe site-ul instituției. După această dată, Cererea de Analiză și Marcare se va putea completa doar prin intermediul acestei platforme.

Continuare

no responses. 24 iunie 2019 CECCAR FM

Au început acțiunile de control pe litoral


Au început acțiunile de control pe litoral

Miniștrii Apelor și Pădurilor și cel al Turismului și au început, vineri, acțiunile de control pe litoral. Controalele vor dura până la data de 15 iulie, arată un comunicat remis MEDIAFAX. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, ministrul Turismului, Bogdan Trif, însoțiți de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”(ANAR), Victor Sandu, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABA-DL), Hristu Uzun, de comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Popa, precum și de alți inspectori din cadrul ABA-DL, Garda de Mediu și turism au început vineri o acțiune de control pe litoralul Mării Negre. Planul de acțiune se va desfășoară în perioada 21.06 – 15.07 2019 și are printre obiectivele de control: verificarea operatorilor economici care desfășoară activități privind utilizarea plajei Mării Negre, salubrizarea plajelor și a gestiunii deșeurilor generate în urma activităților desfășurate, legalitatea construcțiilor, starea rețelelor de apă/canal. De asemenea, se urmărește starea de salubritate a localităților, dar și activitatea operatorilor economici/ a persoanelor fizice care desfășoară activități de agrement nautic. Totodată, s-au stabilit măsurile legale care urmează a fi luate în cazul nerespectării prevederilor legale. Singurele deficiențe constatate au fost cele legate de lipsa coșurilor de gunoi, în cazul a doi dintre operatori. Aceștia au primit un avertisment și termen de conformare de 24 de ore, urmând ca în cazul în care nu vor instala pubelele, să fie amendați. De la începutul sezonului estival până astăzi, pentru nerespectarea măsurilor impuse și a prevederilor legale, au fost aplicate unor operatori de plajă 21 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 120.000 lei.

Continuare

no responses. 21 iunie 2019 CECCAR FM

Guvernul va asigura costurile de pază pentru terenurile forestiere mai mici de 30 de hectare


Guvernul va asigura costurile de pază pentru terenurile forestiere mai mici de 30 de hectare

Guvernul a aprobat în ședința de joi, o hotărâre care asigură proprietarilor de terenuri forestiere mai mici de 30 de hectare, paza spațiului împădurit. Prin această măsură se urmărește reducerea tăierilor ilegale și implicit protejarea pădurilor, arată un comunicat remis MEDIAFAX. La propunerea Ministerul Apelor și Pădurilor, Guvernul a aprobat, în ședința de joi, Hotărârea pentru modificarea art. 2 alin. (3) din anexa nr. 2 la HG nr. 864/2016. privind aprobarea schemei de „Ajutor de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice” şi a Procedurii de acordare de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi fizice care nu desfăşoară activităţi economice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 de hectare. Această hotărâre are ca obiectiv simplificarea procedurilor și tratamentul egal pentru toți proprietarii de terenuri forestiere mai mici de 30 ha necesare asigurării serviciilor silvice de către ocoalele silvice autorizate. În România există o suprafaţă totală de 586 mii de hectare de păduri aflate în proprietate privată ale căror suprafețe sunt mai mici sau egale cu 30 ha, mai informează Ministerul Apelor și Pădurilor în comunicat.

Continuare

no responses. 20 iunie 2019 CECCAR FM

Raport: Doar 10 la sută dintre utilizatori înțeleg cum funcționează criptomonedele


Raport: Doar 10 la sută dintre utilizatori înțeleg cum funcționează criptomonedele

Producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky a publicat un raport din care reiese că deși 29 la sută dintre utilizatori au anumite cunoștințe despre criptomonede și există o cerere de utilizare a acestora, doar 10 la sută înțeleg pe deplin cum funcționează, transmite Mediafax. ”Rata de adoptare a criptomonedelor la nivel global de către utilizatori este în scădere, deși celebrități precum Johnny Deep și PewDiePie folosesc această tehnologie. Majoritatea consumatorilor încă nu înțeleg cum funcționează, iar acest lucru îngreunează adoptarea în masă a acestor monede. Până acum, patru din cinci persoane (81%) nu au achiziționat niciodată astfel de monede, ceea ce evidențiază cât de departe suntem de a fi acceptate ca o formă obişnuită de plată sau de investiţie”, se arată în raport. Cercetarea Kaspersky a evidențiat faptul că printre consumatori există o dorință de utilizare a acestor monede, dar o lipsă a educației în acest sens împiedică acest lucru. De asemenea, mulți oameni care cred că știu cu ce au de-a face, decid apoi să nu folosească această modalitate de plată. Aproximativ o cincime (18 %) încetează să le mai folosească deoarece consideră că este destul de complicat din punct de vedere tehnic. ”Această lipsă de înțelegere ar putea duce la neîncrederea în capacitatea criptomonedelor de a păstra în siguranță banii utilizatorilor. De exemplu, aproape o treime din respondenți afirmă că după părerea lor aceste monede sunt destul de volatile, și este nevoie ca acestea să fie stabile înainte de a se decide să le utilizeze. Există de asemenea o percepție comună că acest tip de monede vor dispărea la un moment dat. O treime dintre respondenţi (35%) cred că sunt trecătoare”, se mai arată în raport. […]

Continuare

no responses. 20 iunie 2019 CECCAR FM

Rezerva Federală din SUA menţine nivelul ratei dobânzii de referinţă


Rezerva Federală din SUA menţine nivelul ratei dobânzii de referinţă

Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de referinţă, semnalând posibilitatea reducerii nivelului acesteia spre sfârşitul acestui an, informează agenţiile de presă Bloomberg şi Reuters, citate de Mediafax. Rezerva Federală a anunţat că rata dobânzii de referinţă rămâne în intervalul 2,25-2,5%. În 2019, rata inflaţiei în SUA ar putea fi de 1,5%, în scădere faţă de estimarea din martie, de 1,8%. Conform proiecţiilor, Statele Unite ar urma să înregistreze anul acesta o creştere economică de 2,1% din PIB. Pentru 2020, creşterea este estimată la 2%, iar pentru 2021, la 1,8%.

Continuare