Prima pagină

CECCAR Business Magazine

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Elveția și Emiratele Arabe Unite nu vor mai fi considerate de UE paradisuri fiscale


Elveția și Emiratele Arabe Unite nu vor mai fi considerate de UE paradisuri fiscale

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană vor elimina Elveția și Emiratele Arabe Unite (EAU) din lista paradisurilor fiscale, se arată într-un document UE consultat de Reuters, informează Agerpres. Astfel, la ședința din 10 octombrie, miniștrii de Finanțe din UE ar urma să excludă Emiratele Arabe Unite din lista neagră a jurisdicțiilor fiscale necooperante, un instrument comun de diminuare a riscurilor de abuz fiscal și de competiție fiscală neloială la nivel mondial. Tot din această listă vor fi eliminate și Insulele Marshall. Elveția va fi scoasă de pe lista gri a paradisurilor fiscale, care include țările care s-au angajat să-și modifice reglementările fiscale pentru a fi în concordanță cu cele ale UE, se arată în documentul consultat de Reuters. Comisia Europeană a apreciat recent că lista s-a dovedit a fi un real succes, întrucât multe state și-au modificat legislația și sistemele fiscale pentru a se alinia la standardele internaționale. Pe parcursul anului trecut, Comisia a evaluat 92 de țări în funcție de trei criterii: transparența fiscală, buna guvernanță și activitatea economică reală, dar și pe baza unui indicator, existența cotei zero a impozitului pe profit. În plus, noile dispoziții din legislația UE interzic direcționarea sau tranzitarea fondurilor UE prin entități din țări aflate pe lista neagră.

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Ministrul Transporturilor: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni


Ministrul Transporturilor: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis în două săptămâni

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localitățile Ilia și nodul rutier de la Holdea, ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condițiile în care expertiza comandată de Compania Națională de Infrastructură Rutieră se apropie de finalizare, informează Agerpres. Ministrul a mai spus că vor exista restricții pe anumite porțiuni de pe lotul 3, deoarece sunt locuri în care se impune acest lucru din cauza carosabilului. La precedenta vizită efectuată pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, Răzvan Cuc menționa că problema cea mai gravă de pe acest tronson este fisura observată în zona Holdea. Alte aspecte negative, dintre cele 48 identificate pe acest lot, țineau de grosimea stratului de asfalt, care, potrivit ministrului și specialiștilor de la Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), ar avea în unele locuri mai puțin cu 3-4 centimetri. Între problemele observate de specialiștii CNAIR și CESTRIN se înscrie și o zonă în care autostrada nu are asigurată planeitatea necesară, deoarece s-a tasat din propria greutate, fără să fie în trafic, după cum remarca, pe 19 septembrie, directorul general CNAIR, Sorin Scarlat. Defecțiuni au fost semnalate și în ceea ce privește evacuarea apelor de pe carosabil. Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferența de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

MFP: Începând de astăzi, noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, în cadrul Programului Tezaur


MFP: Începând de astăzi, noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, în cadrul Programului Tezaur

Românii pot subscrie începând de astăzi, 7 octombrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel: în perioada 7-31 octombrie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 7-30 octombrie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 7-29 octombrie 2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. MFP precizează că emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori. Prospectul de emisiune, precum și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro. Potrivit ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, de la începutul anului până în prezent peste 50.000 de români au investit mai mult de 2,6 miliarde lei în […]

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

CNAIR: Proiectarea și execuția Variantei de ocolire Galați au fost scoase la licitație


CNAIR: Proiectarea și execuția Variantei de ocolire Galați au fost scoase la licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că a postat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului „Proiectare și execuție Varianta de ocolire Galați”. Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Variantei de ocolire Galați, în lungime de aproximativ 33 km. Valoarea estimată a contractului este de 899,556 milioane lei fără TVA. Durata contractului este de 90 luni și cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 42 luni perioada de execuție a lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție a acestora. Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor ofertată de operatorul economic desemnat câștigător. Data limită de depunere a ofertelor este 12 decembrie 2019.

Continuare

no responses. 7 octombrie 2019 CECCAR FM

Mugur Isărescu: România a ales calea de mijloc în ceea ce privește adoptarea monedei unice; nivelul de convergență reală ar fi de 70%-75%


Mugur Isărescu: România a ales calea de mijloc în ceea ce privește adoptarea monedei unice; nivelul de convergență reală ar fi de 70%-75%

România a ales calea de mijloc în ceea ce privește adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergență reală de 70% – 75% ca fiind critic înainte de adoptare, în condițiile în care acum este de 61%, a declarat, la un eveniment de specialitate, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, citat de Agerpres. El a adăugat că șocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta acum moneda euro. „România a ales calea de mijloc în ceea ce privește adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergență reală de cel puțin 70% – 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenței reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectați de șocurile asimetrice și astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro”, a afirmat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a precizat că, în ceea ce privește criteriile de la Maastricht, din 2015 și până în 2017 în noiembrie, România a îndeplinit toate criteriile de convergență, dar nu a participat în mecanismele de schimb. Faptul că în acest moment ratele de dobândă pe termen lung și inflația nu mai sunt în conformitate cu cele stabilite arată că ar trebui să ne îndreptăm spre o convergență nominală de durată, nu accidentală sau temporară, susține Isărescu. Potrivit sursei citate, în România, ca și în celelalte țări, abordarea este diferită pentru că adoptarea euro este considerată mult mai complexă, dar acest lucru nu înseamnă că România nu are în vedere adoptarea euro cât mai repede posibil. „Acesta înseamnă că trebuie să existe o pregătire serioasă, minuțioasă pentru a putea face față provocărilor inerente”, a afirmat Isărescu, […]

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

Vicepreședintele BEI anunță triplarea sprijinului pentru economia românească până la 1,38 miliarde euro


Vicepreședintele BEI anunță triplarea sprijinului pentru economia românească până la 1,38 miliarde euro

Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Andrew McDowell, a declarat, la București, că Grupul BEI își triplează sprijinul pentru întreprinderile românești, de la 500 milioane euro până la 1,38 miliarde euro, informează Agerpres. „Ceea ce sărbătorim acum este practic o triplare a puterii de foc pe care o punem la dispoziția economiei românești, în beneficiul IMM-urilor, de la aproximativ 500 milioane euro până la 1,38 milioane euro, cu capacitatea de a sprijini 5.000 de IMM-uri românești. „Grupul BEI lucrează în România de 25 de ani. De-a lungul acestei perioade a oferit o finanțare totală de aproximativ 15 miliarde euro pentru 300 de proiecte. În ultimii cinci ani investițiile noastre în România au crescut, ajungând la o finanțare medie de un miliard de euro pe an și o treime din această sumă merge către IMM-uri. Anul acesta suntem pe cale să atingem un rezultat similar și între Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții ne așteptăm să oferim o finanțare de peste un miliard de euro către economia românească în acest an. Inițiativa pentru IMM-uri combină fondurile structurale cu alte resurse ale UE și BEI pentru a pune la dispoziție împrumuturi pentru 5.000 de IMM-uri românești în condiții mai bune, contribuind la crearea de locuri de muncă foarte necesare în sectorul privat. Acest lucru a funcționat deja foarte bine în ultimul an, motiv pentru care acum majorăm dimensiunea inițiativei cu mai mult decât dublul fondurilor alocate anterior”, a declarat, la București, vicepreședintele BEI, Andrew McDowell. Oficialul instituției financiare internaționale a subliniat că Grupul BEI nu oferă doar finanțare, ci și servicii de consultanță atât pentru pregătirea, cât și pentru implementarea unor proiecte complexe. În context, el a amintit sprijinul […]

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

România a avut cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale din UE, în august


România a avut cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale din UE, în august

Prețurile producției industriale au scăzut în august cu 0,8% în zona euro și cu 0,3% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, iar România a raportat cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Astfel, în august, cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor producției industriale au fost raportate în România (4,7%), Bulgaria (4,5%) și Luxemburg (2,9%), iar cele mai semnificative diminuări în Danemarca (minus 4,4%), Spania (minus 2,5%), Italia și Portugalia (ambele cu minus 2,1%). Conform datelor Eurostat, prețurile producției industriale au scăzut cu 0,5% în zona euro și cu 0,4% în UE, în august comparativ cu luna precedentă. Cele mai mari creșteri lunare ale prețurilor producției industriale au fost raportate în Bulgaria (0,7%), Ungaria (0,4%) și Slovenia (0,3%), iar cele mai semnificative scăderi în Spania (minus 1,4%), Grecia (minus 1,3%), Belgia, Danemarca și Lituania (toate cu minus 0,7%). În august, comparativ cu luna precedentă, România a înregistrat o diminuare de 0,4% a prețurilor producției industriale, după un avans de 0,9% în iulie.

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

CE a rambursat României 104 milioane euro prin Programul Operațional Asistență Tehnică


CE a rambursat României 104 milioane euro prin Programul Operațional Asistență Tehnică

Comisia Europeană (CE) a rambursat României 104 milioane euro din totalul de 121 milioane euro transmise spre decontare prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014 – 2020, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE), citate de Agerpres. Această sumă reprezintă 41% din alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferentă programării actuale pentru POAT. Conform MFE, 106 contracte de finanțare au fost semnate până în prezent prin Autoritatea de Management Programul Operațional Asistență Tehnică în valoare de 332 milioane euro, rata de contractare ajungând, astfel, la 111% până la sfârșitul lunii septembrie. Din totalul de 332 milioane euro, 281 milioane de euro sunt din FEDR, precizează ministerul.

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

O scriitoare din România, între cei 14 laureați ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură


O scriitoare din România, între cei 14 laureați ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură

Scriitoarea Tatiana Țibuleac, din România, face parte din cei 14 laureați ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) care au fost premiați în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor EUPL 2019 de la Palatul BOZAR, Bruxelles, a anunțat Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN). Astfel, cei 14 câștigători ai ediției din acest an au fost: Tatiana Țîbuleac (România), Laura Fredenthaler (Austria), Piia Leino (Finlanda), Sophie Daull (Franța), Reka Man-Varhegyi (Ungaria), Beqa Adamashvili (Georgia), Nikos Chryssos (Grecia), Jan Carson (Irlanda), Giovanni Dozzini (Italia), Daina Opolskaite (Lituania), Marta Dzido (Polonia), Ivana Dobrakovova (Slovacia), Halya Kerosina Shyyan (Ucraina) și Melissa Harrisson (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). Ceremonia de acordare a premiilor a fost precedată de momente de lectură susținute de fiecare autor premiat, momente prin care laureații au sărbătorit valoarea inestimabilă a creației lor, dar și diversitatea vocilor europene. Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) recunoaște tinere și emergente talente literare din Europa și evidențiază bogăția literaturii europene contemporane, atrăgând, totodată, atenția asupra unicității patrimoniului cultural și lingvistic al continentului. Până în prezent, EUPL a fost acordat unui număr de 108 autori din 41 țări în decursul unui deceniu de la instituire.

Continuare

no responses. 4 octombrie 2019 CECCAR FM

AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut cu 0,77%, în august; circa 15.500 de persoane căutau un loc de muncă


AMOFM: Rata șomajului în București a scăzut cu 0,77%, în august; circa 15.500 de persoane căutau un loc de muncă

Aproape 15.500 de șomeri erau înregistrați la nivelul Capitalei în luna august, peste jumătate dintre ei fiind femei, arată datele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, citate de Agerpres. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 1,30% în București, în august acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,77%. Potrivit sursei citate, din totalul de 15.456 persoane înregistrate în evidențele AMOFM București, 1.949 erau beneficiare de indemnizație de șomaj, iar 13.507 erau șomeri neindemnizați. Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AMOFM București (34,30%), urmați de cei cu studii superioare (27,83%), iar 17,95% au absolvit școala profesională/de arte și meserii. Totodată, șomerii cu nivel de studii gimnaziale reprezintă 17% din totalul persoanelor fără loc de muncă înregistrate, cei cu studii postliceale sunt în proporție de 1,89%, în timp ce persoanele cu studii primare și fără studii reprezentau 1,03% din total. Datele centralizate de AMOFM București relevă că structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.059 de persoane foarte greu ocupabile, 4.961 greu ocupabile, 4.404 mediu ocupabile și 4.032 sunt persoane ușor ocupabile.

Continuare