Prima pagină

CECCAR Business Magazine

no responses. 13 iunie 2019 CECCAR FM

Susținere financiară pentru Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”


Susținere financiară pentru Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență privind stabilirea unor măsuri organizatorice și financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”. Actul normativ stabilește un mecanism care să asigure susținerea finaciară a programului cultural, atât în ceea ce privește finanțarea nerambursabilă alocată de Guvern, cât și cea alocată de autoritățile administrației publice locale. Odată cu intrarea în vigoare a documentului, începe implementarea efectivă a proiectelor din dosarul de candidatură, în special a proiectelor de infrastructură culturală și urbană care trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2022, precizează Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), într-un comunicat. Pentru implementarea programului s-au alocat credite de angajament, pentru perioada 2019-2022, în cuantum de 52,9 milioane lei. Finanțarea nerambursabilă a programului se asigură anual pe baza unui contract încheiat între MCIN și Asociația „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”. „Așa cum transpare și din Decizia nr.445/2014/UE, care reglementează acțiunea Capitală Europeană a Culturii, faza de pregătire dintre nominalizarea unui oraș și anul pentru care este acordat titlul este de o importanță crucială pentru succesul acțiunii Capitală Europeană Culturală”, menționează reprezentanții ministerului de resort. Reamintim că, în competiția națională organizată în anul 2015, au participat 14 orașe din România pentru acordarea titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. În urma etapei de selecție finală, juriul a recomandat ca orașul Timișoara să fie nominalizat la titlul CEaC pe baza dosarului său de candidatură. Acest dosar reprezintă contractul de facto între Comisia Europeană, autoritățile naționale, locale și Asociația care implementează programul cultural al CEaC. Potrivit dosarului de candidatură, responsabilitatea implementării programului cultural multianual pentru Timișoara CEaC 2021 și gestionarea bugetului cheltuielilor operaționale revine exclusiv Asociației „Timișoara – Capitală […]

Continuare

no responses. 13 iunie 2019 CECCAR FM

92 milioane lei pentru finanțarea rețelei de stații de alimentare a autovehiculelor electrice


92 milioane lei pentru finanțarea rețelei de stații de alimentare a autovehiculelor electrice

Guvernul a adoptat Memorandumul necesar aprobării schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, pentru reducerea la minimum a dependenței de combustibilii fosili, îmbunătățirea calității aerului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și atenuarea impactului transporturilor asupra mediului. „Iată că România face încă un pas important către eco-mobilitate. Această schemă de ajutor de stat vine în completarea măsurilor pe care deja le-am luat în acest scop: cel mai consistent stimulent financiar din Europa pentru mașini electrice – 10.000 euro și programul de finanțare pentru stații de încărcare în reședințele de județ. Prin această nouă linie de finanțare, transportul electric pe distanțe lungi va deveni o realitate și în România. După aprobarea acestui memorandum, estimăm că în toamnă vom lansa sesiunea de finanțare pentru acest nou program”, a declarat Grațiela Gavrilescu, viceprim-ministru și ministrul Mediului. Bugetul alocat schemei de ajutor de stat, pe parcursul celor 6 ani de valabilitate, este de 250 milioane lei, iar bugetul aferent anului 2019 este de 92 milioane lei. Schema se adresează unui număr de 600 potențiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari. Beneficiarii măsurii de finanțare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate. În ceea ce privește durata schemei de ajutor de stat, aceasta va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă, plățile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027, precizează Ministerul Mediului, într-un comunicat. Fiecare instalație va avea 2 puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 […]

Continuare

no responses. 13 iunie 2019 CECCAR FM

Ministerul Mediului a suplimentat bugetul cu 650 milioane lei pentru restituirea taxei auto


Ministerul Mediului a suplimentat bugetul cu 650 milioane lei pentru restituirea taxei auto

Guvernul a decis să suplimenteze cu 650 milioane lei bugetul Ministerului Mediului pentru restituirea taxei auto, din Fondul de rezervă bugetară al Executivului prevăzut pe acest an, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, Nelu Barbu, citat de Mediafax. „Este vorba despre o suplimentare cu 650 de milioane de lei pentru a se acorda banii plătiți pentru timbrul de mediu, taxa auto, în funcție de denumirea pe care a avut-o această taxă de-a lungul timpului. Știți că termenul limită este de 30 iunie. Până la acest moment au fost plătite deja sume totale în valoare de 3,1 miliarde de lei”, a afirmat Nelu Barbu.

Continuare

no responses. 13 iunie 2019 CECCAR FM

Centrele de plasament vechi vor fi desființate până în anul 2021


Centrele de plasament vechi vor fi desființate până în anul 2021

Guvernul a adoptat, astăzi, un act normativ care prevede desființarea centrelor de plasament vechi pentru copiii aflați în grija statului. Din 2021 copiii aflați sub protecție socială vor locui în case și apartamente de tip familial, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, citat de Mediafax. „În ședința de guvern de astăzi (miercuri-n.r), la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a adoptat un act normativ prin care se modifică și se completează Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Principalele schimbări vizează dezinstituționalizarea copiilor până la finalul anului 2020, încurajarea plasamentului în familie sau la rude, prin acordarea unei indemnizații de sprijin, și interzicerea instituționalizării copiilor în centre de plasament, așa cum le știm în acest moment existente în țara noastră. Actul normativ adoptat de guvern introduce obligația autorităților de la nivel local, dar și a furnizorilor privați de servicii sociale, de a închide centrele de plasament de tip vechi sau de a reorganiza serviciile de tip rezidențial până la 31 decembrie 2020. După data de 1 ianuarie 2021 copiii vor primi îngrijire adecvată în case de tip familial, unde vor fi îngrijiți maximum 12 copii în fiecare casă sau în apartamente de tip familial, unde vor fi îngrijiți maximum șase copii în fiecare apartament”, a anunțat Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern. Reprezentanții centrelor de plasament care refuză desființarea acestora riscă amendă între 3000 și 10.000 de lei. „Nerespectarea acestei prevederi, anume desființarea centrelor de plasament de tip vechi, va fi considerată contravenție și se va pedepsi cu o amendă cuprinsă între 3000 și 10.000 de lei. De asemenea, prin modificările aduse legii sunt stimulate și persoanele care doresc să se implice în […]

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

În aprilie, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 3,4%


În aprilie, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 3,4%

În luna aprilie 2019, comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, au crescut atât față de luna precedentă cu 3,4% cât și faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 13,3%, transmite Mediafax. În perioada 1.I-30.IV.2019, comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2018, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 7,6%. Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna aprilie 2019, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 3,4%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+15,0%) și în industria bunurilor de capital (+11,5%). Scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare (-10,9%) şi în industria bunurilor de uz curent (-4,0%). Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna aprilie 2019, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 13,3%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+25,3%), industria bunurilor de capital (+19,8%), industria bunurilor de uz curent (+10,3%) și în industria bunurilor intermediare (+0,2%). Comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1.I-30.IV.2019, comparativ cu perioada 1.I-30.IV.2018 au crescut pe ansamblu cu 7,6%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,6%), industria bunurilor de capital (+9,5%), industria bunurilor intermediare (+4,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+4,1%).

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

Directorul Metrorex: Pe Magistrala 5 se va circula cu certitudine în decembrie


Directorul Metrorex: Pe Magistrala 5 se va circula cu certitudine în decembrie

Pe Magistrala 5 a metroului bucureștean Drumul Taberei – Eroilor se va circula cu certitudine în decembrie, a anunțat astăzi directorul general al Metrorex, Dumitru Șodoloescu, citat de Mediafax. El spune că lucrările sunt finalizate în proporție de 99,5%, iar finisajele în proporție de 90%. Luna viitoare va fi realizată alimentarea cu energie electrică, iar lucrările de automatizare vor fi finalizate la 23 noiembrie, a precizat directorul la un eveniment privind marile proiecte de investiții ale anului. Planurile de investiții ale Metrorex cumulează 12,3 miliarde de euro, în trenuri noi, lucrări de infrastructură, pentru noi magistrale și extinderea celor existente. După finalizarea lucrărilor din strategia de dezvoltare a companiei, aceasta va ajunge la 8 magistrale. În acest an vor mai fi efectuate lucrări la Magistrala 2, cea mai aglomerată, de modernizare și înlocuire a căii de rulare, asigurarea a 63 de puncte de acces pentru persoane cu deficiențe de vedere, precum și organizarea licitațiilor pentru tronsonul 1 Mai – Tokyo, precum și achiziționarea de noi trenuri.

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

Trenurile Soarelui reintră în circulație, 40 de trenuri vor lega orașele de stațiuni


Trenurile Soarelui reintră în circulație, 40 de trenuri vor lega orașele de stațiuni

Potrivit CFR Călători, începând cu data de 14/15 iunie se va lansa programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, informează Mediafax. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării. Pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanță cele mai căutate în perioada verii: 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație Constanța/ Mangalia și retur. Numai 6 dintre acestea (3 tur/3 reutr) nu vor tranzita Bucureștiul; 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia și retur, restul oprindu-se la Constanța. Durata de parcurs între București și Constanța, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră și 58 de minute. 2 trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura București Nord – Tulcea Oraș și retur, pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea. Între Constanța și Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate stațiunile de pe litoral. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă, arată sursa citată. Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunțate la nivel local, în gări.

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

Rata anuală a inflației, 4,1%, în mai


Rata anuală a inflației, 4,1%, în mai

Prețurile de consum în mai 2019, comparativ cu aceeași lună din 2018, au crescut cu 4,1%, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), informează Mediafax. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2018 – mai 2019) față de precedentele 12 luni (iunie 2017 – mai 2018), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%. Creșterile de prețuri față de mai 2018 sunt de 5,24% la mărfurile realimentare, 3,27% la mărfurile nealimentare și de 4,3% la servicii. Cele mai mari majorări de prețuri s-au înregistrat la legume și conserve de legume, de 24%, cu o creștere de 55% la cartofi și de 23% la alte legume. Citricele au crescut cu 16%, zahărul cu 2,3%, combustibilii cu 6,21%, tutunul și țigările cu 4,67%, energia termică cu 3,3%. Prețurile serviciilor de poștă și telecomunicații au crescut cu 4,94%, la telefonie cu 6% și la abonamentele TV cu 3,02%. 

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,4% în primele patru luni


Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,4% în primele patru luni

În luna aprilie 2019, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a scăzut față de luna precedentă cu 4,7%, iar față de luna corespunzătoare din anul anterior a crescut cu 9,7%. În primele patru luni, comparativ cu intervalul similar din 2018, cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 7,4% datorită avansului industriei extractive (+11,3%) și industriei prelucrătoare (+7,3%). Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+11,5%), industria bunurilor de capital (+6,7%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+5,2%), industria bunurilor de uz curent (+4,2%) și industria energetică (+3,8%).

Continuare

no responses. 12 iunie 2019 CECCAR FM

ANCOM: Noi aplicații ale platformei Netograf


ANCOM: Noi aplicații ale platformei Netograf

Platforma Netograf a fost îmbunătățită, prin implementarea unei noi aplicații web și cu aplicații destinate terminalelor fixe pentru Windows și Mac OS, precum și cu aplicații destinate terminalelor mobile pentru Android și IoS, potrivit vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Eduard Lovin, citat de Agerpres. „Noile aplicații, în versiune beta în acest moment, oferă utilizatorilor posibilitatea de a măsura și evalua parametrii de calitate tehnici pentru serviciul de acces la internet: viteza de transfer a datelor – download și upload, întârzierea de transfer a pachetelor de date, variația întârzierii de transfer și rata pierderii de pachete de date”, a explicat Eduard Lovin, într-o întâlnire cu presa. Potrivit vicepreședintelui ANCOM, testul prin intermediul aplicației web se poate efectua din orice browser internet (Mozilla Firefox, Google Chrome, Safari, Opera, Edge) atât de pe echipamente fixe (desktop, laptop), cât și de pe echipamente mobile (telefoane mobile, tablete). Aplicațiile mobile sunt disponibile în magazinele dedicate, respectiv: App Store pentru terminale cu sistem de operare iOS, și Google Play Store pentru terminale cu sistem de operare Android. În același timp, aplicațiile destinate terminalelor fixe pentru Windows și Mac OS se pot descarca și se instala pe terminalul fix accesând linkul disponibil pe prima pagină a aplicației web. Tot în acel loc sunt linkuri și către magazinele aplicațiilor mobile. „Netograf este un instrument care oferă utilizatorilor posibilitatea de a verifica performanța reală a serviciului de acces la internet în ceea ce privește viteza sau alți parametri de calitate a serviciului, astfel încât atunci când există diferențe importante, permanente sau regulate între această performanță și performanța indicată de furnizorul de internet în contract, utilizatorul să beneficieze de remedii potrivit prevederilor legale și contractuale. […]

Continuare