Prima pagină

no responses. 7 aprilie 2017 CECCAR FM

Gospodăriile din România au obţinut venituri în creştere cu 3,8%, în ultimul trimestru din 2016


Gospodăriile din România au obţinut venituri în creştere cu 3,8%, în ultimul trimestru din 2016

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 3,8% faţă de trimestrul anterior, până la 3.085 lei (684 euro) pe lună, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 5,9%, la 2.692 lei (597 euro), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro. În al treilea trimestru din 2016, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 2.972 lei (circa 665 euro), iar cheltuielile – de 2.543 lei (569 euro) pe lună. Faţă de trimestrul IV din 2015, când veniturile totale medii ale unei gospodării din România au fost de 2.862 lei (642 euro), veniturile gospodăriilor au crescut cu 7,8% în perioada octombrie-decembrie 2016. Comparativ cu rata anuală de creştere din al treilea trimestru, de 9,5%, creşterea veniturilor gospodăriilor a încetinit în trimestrul al patrulea al anului trecut. O gospodărie din România are, în medie, în jur de 2,6 persoane, astfel că veniturile lunare ale unui membru al familiei au fost de 1.168 lei (259 euro) în trimestrul IV din 2016, cu 43 de lei mai mult faţă de trimestrul precedent. Totuşi, din veniturile totale lunare ale unei gospodării în trimestrul IV al anului trecut, doar 2.735 lei (607 euro) au fost venituri băneşti (1.035 lei pe persoană), restul fiind considerate venituri în natură. Mai mult de jumătate – 58,4% – din veniturile totale ale gospodăriilor au provenit din salarii în perioada octombrie-decembrie 2016, nivel în creştere faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, când salariile reprezentau doar 56,4% din venituri. „La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), veniturile din agricultură (2,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,4%) […]

Continuare

no responses. 7 aprilie 2017 CECCAR FM

INS a revizuit în urcare valoarea PIB din 2016, dar a menţinut rata de creştere la 4,8%


INS a revizuit în urcare valoarea PIB din 2016, dar a menţinut rata de creştere la 4,8%

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit, vineri, datele provizorii iniţiale publicate în martie privind valoarea produsului intern brut (PIB) din trimestrul al patrulea şi din întregul an 2016, majorând valoarea PIB cu 2,25 miliarde lei, la 761,47 miliarde lei (169,6 miliarde euro), chiar dacă a menţinut rata de creştere la 4,8% faţă de anul precedent, potrivit News.ro. În 7 martie, primele date provizorii publicate de către INS indicau că produsul intern brut (PIB), principalul indicator care măsoară dimensiunea unei economii, a urcat anul trecut cu 4,8% faţă de 2015, până la 759,23 miliarde lei (echivalent cu 169,08 miliarde euro). În al doilea set de date provizorii, publicat vineri, valorile trimestriale ale PIB din 2016 au fost revizuite în urcare cu 281,5 milioane lei pentru trimestrul I, cu 119,1 milioane lei pentru trimestrul II, cu 96,1 milioane lei pentru trimestrul III şi cu 1,75 miliarde lei pentru trimestrul IV, valoarea PIB pentru întregul an 2016 fiind, astfel, majorată cu 2,246 miliarde lei, la 761,47 miliarde lei. În 2015, valoarea PIB a fost de 711,1 miliarde lei (160 miliarde euro), au indicat datele semi-definitive ale INS, astfel că valoarea PIB a crescut în 2016 cu peste 50 miliarde lei, sau cu 7% în termeni nominali. În serie brută, PIB-ul României a urcat cu 4,8% în trimestrul al patrulea faţă de aceeaşi perioadă din 2015, după un avans de 4,3% în trimestrul al treilea, de 6% în trimestrul II şi de 4,3% în primul trimestru al anului trecut. Singura revizuire a fost la rata de creştere din trimestrul IV, de la 4,7% la 4,8%. Economia a fost susţinută anul trecut în principal de consum, aşa cum estimau toţi analiştii. Din punctul de […]

Continuare

no responses. 7 aprilie 2017 CECCAR FM

Câştigul mediu net a coborât la 2.236 lei, în februarie


Câştigul mediu net a coborât la 2.236 lei, în februarie

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a scăzut cu 2,8%, sau 64 lei, în luna februarie faţă de nivelul din luna precedentă, până la 2.236 lei (496 euro), iar ritmul anual de creştere a încetinit puternic, la 14,5%, de la 18,4% în ianuarie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro. Ritmul anual de creştere a salariilor înregistrat în ianuarie 2017 a fost unul record după noiembrie 2008. În decembrie 2016, câştigul salarial mediu net a ajuns la 2.354 lei (521 euro), nivel record-istoric, după un avans de 11,4% faţă de decembrie 2015. Şi câştigul mediu brut a atins în decembrie 2016 un nivel-record, de 3.257 lei (721 euro). În februarie, câştigul medfiu brut a coborât cu 1,9% faţă de ianuarie, la 3.108 lei (689 euro), deşi salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 16%, de la 1.250 lei până la 1.450 lei. Măsura a avut efect doar într-un număr redus de sectoare, potrivit statisticilor oficiale. „Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net (în februarie faţă de ianuarie, n.r.) s-au înregistrat după cum urmează: cu 12,9% în activităţi de spectacole, culturale şi recreative, respectiv cu 7,7% în alte activităţi de servicii”, arată comunicatul de vineri al INS, în celelalte sectoare fiind înregistrate scăderi sau creşteri modeste ale câştigurilor. Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie – care a fost de 0,2% în februarie, în termeni anuali -, câştigurile nete au fost mai mari, în luna februarie 2017, cu 14,5% faţă de a doua lună din […]

Continuare

no responses. 7 aprilie 2017 CECCAR FM

Numărul românilor cu restanţe la bănci a scăzut cu peste 5.000, în februarie


Numărul românilor cu restanţe la bănci a scăzut cu peste 5.000, în februarie

Numărul românilor care au restanţe la bănci şi la instituţii financiare bancare (IFN) mai mari de 30 de zile a scăzut în a doua lună a acestui an cu 5.103 faţă de luna ianuarie, până la 643.770, ca urmare a reducerii valorii ratelor neplătite la creditele în euro, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR), în ultimul buletin lunar. În ianuarie erau înregistraţi 648.873 restanţieri la bănci, în creştere cu 13.029 faţă de decembrie. În octombrie 2016 s-a înregistrat un nivel minim din iulie 2009, de 611.613 restanţieri. Recordul din 2016 a fost înregistrat în luna iunie, când, potrivit datelor BNR, 754.228 de debitori aveau 1.021.006 restanţe la bănci şi IFN-uri. În februarie 2017, numărul de restanţe a coborât la 878.450, iar datoriile totale ale debitorilor au coborât uşor faţă de luna anterioară, la 8,03 miliarde lei, potrivit datelor Biroului de Credit, citate de BNR. Valoarea restanţelor la bănci şi IFN-uri s-a redus puternic anul trecut, cu 31,3% în intervalul iunie-decembrie 2016. Raportat la luna ianuarie, valoarea restanţelor a scăzut în februarie doar la creditele în euro, la celelalte categorii de credite (în lei, franci elveţieni şi dolari) fiind înregistrate uşoare creşteri. În februarie, cursul euro/leu a crescut cu 0,23% faţă de luna precedentă, până la 4,5120 lei/euro, potrivit datelor BNR citate de News.ro. Ca şi în lunile precedente, restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 4,54 miliarde lei în februarie. Restanţe în valoare de 1,99 miliarde de lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare. În luna februarie, la Biroul de Credit au raportat informaţii 31 de bănci şi 29 de IFN-uri, la fel ca […]

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

Parlamentul European a înlăturat ultimul obstacol din calea eliminării tarifelor de roaming în UE


Parlamentul European a înlăturat ultimul obstacol din calea eliminării tarifelor de roaming în UE

Parlamentul European a aprobat joi un acord cu Consiliul UE privind preţurile maxime pe care companiile şi le pot aplica reciproc pentru utilizarea reţelelor, înlăturând ultimul obstacol din calea eliminării complete a tarifelor de roaming în interiorul UE, de la 15 iunie, se arată într-un comunicat al legislativului, citat de News.ro. Eliminarea tarifelor de roaming pentru utilizatori, programată pentru 15 iunie 2017, va permite consumatorilor să telefoneze, să trimită SMS-uri şi să folosească date pe mobil atunci când călătoresc în alt stat UE, la acelaşi cost ca acasă. “Este o mare victorie pentru consumatorii europeni. Putem sărbători acum faptul că de la 15 iunie nu vor mai fi tarife de roaming. Utilizatorii care vor călători prin Europa vor putea verifica emailul, utiliza hărţi, încărca fotografii pe reţelele sociale, vor putea telefona şi trimite SMS-uri acasă fără costuri suplimentare”, a spus raportorul Miapetra Kumpula-Natri. Parlamentul a eliminat ultimul obstacol – acordul privind preţurile maxime pe care companiile şi le pot aplica reciproc pentru utilizarea reţelelor – prin aprobarea acordului informal cu Consiliul, cu 549 de voturi la 27şi 50 de abţineri. Acordul informal între Consiliu şi Parlament priveşte preţurile maxime pe care companiile şi le pot aplica reciproc pentru utilizarea reţelelor în roaming. Aceste costuri afectează indirect facturile finale ale consumatorilor. Limitele mai mici pentru transferul de date ar putea permite consumatorilor UE să acceseze mai multe date cum ar fi, de exemplu, conţinut audiovizual, atunci când călătoresc dintr-o ţară în alta. Aceste limite mai mici de preţuri ar putea şi să deschidă piaţa pentru operatori de telecomunicaţii mici şi virtuali.

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

România şi Bulgaria au înregistrat cele mai scăzute costuri ale forţei de muncă din UE, în 2016


România şi Bulgaria au înregistrat cele mai scăzute costuri ale forţei de muncă din UE, în 2016

România şi Bulgaria au înregistrat în 2016 cele mai scăzute costuri orare ale forţei de muncă din Uniunea Europeană, arată datele publicate joi de biroul european de statistică Eurostat, de 5,5 euro, respectiv 4,4 euro, faţă de o medie la nivelul Uniunii Europene de 25,4 euro. În zona euro, media a fost de 29,8 euro, conform News.ro. Costuri scăzute ale forţei de muncă au mai fost în Lituania (7,3 euro), Letonia (7,5 euro), Ungaria (8,3 euro) şi Polonia (8,6 euro). Cele mai ridicate costuri orare cu forţa de muncă au fost consemnate anul trecut în Danemarca (42 euro), Belgia (39,2 euro), Suedia (38 euro), Luxemburg (36,6 euro) şi Franţa (35,6 euro). Între statele din afara zonei euro, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă au avut loc în România (12,7%) şi Bulgaria (7,8%), iar cele mai mici în Marea Britanie (1,5%) şi Danemarca (1,9%). În Uniunea Europeană, creşterea acestor costuri a fost de 1,6%, iar în zona euro de 1,5%.

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

Euro scade la 4,52 lei, iar dolarul coboară la 4,24 lei


Euro scade la 4,52 lei, iar dolarul coboară la 4,24 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,5262 lei/euro, în scădere cu 0,3% faţă de nivelul precedent şi nivel minim din 2 martie, în condiţiile în care leul a fost ajutat de fundamentele economice şi de evoluţiile regionale din ultimul timp, care au compensat reducerea apetitului pentru risc al investitorilor, spun analiştii citați de News.ro. Miercuri, BNR a afişat un curs de 4,5416 lei/euro. În urma evoluţiilor din ultimele trei zilei, leul s-a îndepărtat semnificativ de pragul psihologic de 4,55 lei, în apropierea căruia s-a aflat aproape o lună. Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 4,2582 lei până la 4,2430 lei. Totodată, cursul francului elveţian a scăzut la 4,2254 lei, de la 4,2459 lei.

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

Plăţile către ANAF pe Ghişeul.ro pot fi procesate cu întârzieri


Plăţile către ANAF pe Ghişeul.ro pot fi procesate cu întârzieri

Plăţile făcute de persoanele fizice către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pe platforma Ghişeul.ro pot înregistra întârzieri şi de o lună de la momentul plăţii şi cel al procesării de către Fisc, din cauza unor operaţiuni suplimentare care trebuie efectuate, spre deosebire de plăţile făcute către autorităţile locale, iar persoanele juridice nu pot face plăţi, pe Ghişeul.ro, nici către autorităţile locale, nici către ANAF, din cauza legislaţiei, deşi tehnic este posibil, a declarat joi directorul executiv al Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO), George Anghel, în cadrul conferinţei ”EU plătesc cu cardul”, organizată de BankingNews. Plăţile efectuate pe Ghişeul.ro către autorităţile locale sunt procesate rapid şi pot fi efectuate înainte de termen, dar cele către ANAF au o altă dinamică. ”ANAF face o actualizare a debitului în 5-7 zile de la efectuarea unei plăţi, dar, în termen real, există întârzieri de până la o lună. Ei văd plata, iar banii plătiţi rămân în platformă până când plata se alocă. Există aici o operaţiune suplimentară, laANAF aceste plăţi trebuie alocate. Nu ştiu dacă apar penalităţi în cazul în care o plată efectuată la timp este procesată cu întârziere”, a declarat Anghel, citat de News.ro. Directorul executiv a afirmat că există o dorinţă a Fiscului pentru a rezolva această problemă, dar soluţia este mai complicată, inclusiv la nivelul modificărilor legislative. O altă problemă este cea a persoanelor juridice, care, deşi tehnic pot efectua plăţi pe Ghişeul.ro, legal nu au voie. Anghel consideră că intrarea în sistem a persoanelor juridice va duce la o creştere a valorii medie a valorii plăţilor. ”Valoarea medie a plăţilor efectuate de persoanele fizice este de 252 de lei, iar cea a persoanelor juridice de circa […]

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

Euro scade după declaraţii ale şefului BCE privind politica monetară


Euro scade după declaraţii ale şefului BCE privind politica monetară

Euro a scăzut joi la cel mai redus nivel atins de la jumătatea lunii martie în raport cu dolarul, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a spus că nu este necesară modificarea politicii monetare, reducând astfel aşteptările de creştere a dobânzilor, transmite Bloomberg, conform News.ro. Un alt motiv al deprecierii euro este interesul investitorilor pentru opţiuni de hedging, înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa. Draghi a afirmat la o conferinţă la Frankfurt că accelerarea inflaţiei din zona euro nu este suficient de puternică pentru a modifica politica monetară a BCE. Moneda unică era iniţial în creştere, joi, şi exista posibilitatea să depăşească 1,07 dolari pe unitate, dacă avansul nu ar fi fost limitat de vânzători prin intermediul opţiunilor, potrivit traderilor. Euro este în declin cu 0,2%, la 1,0646 dolari pe unitate, după ce a atins 1,0629 dolari pe unitate.

Continuare

no responses. 6 aprilie 2017 CECCAR FM

Meseriile rare, cel mai bine plătite din România: controlor de trafic aerian şi monitor de studii clinice


Meseriile rare, cel mai bine plătite din România: controlor de trafic aerian şi monitor de studii clinice

Meserii considerate rare precum controlor de trafic aerian, monitor de studii clinice sau somelier ajung să fie remunerate cu 30.000 de lei, 6.000 de lei, respectiv 4.500 de lei net pe lună, reiese dintr-o analiză publicată joi de Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de resurse umane. Unele meserii rar întâlnite nu necesită studii superioare, între care se numără controlor de trafic aerian, sudor în argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier. “Chiar dacă nu este necesar să ai studii superioare, acestea sunt totuşi meserii speciale, care presupun anumite cursuri şi calificări. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională, specifică acestui domeniu”, a declarat coordonatorul departamentului de HR din cadrul Smartree, Raluca Peneş, citată de News.ro. Salariul de început al unui controlor de trafic aerian, pentru care există un singur angajator în România – regia de stat Romatsa -, este de aproximativ 20.000 lei net/lună, ajungând şi la 30.000 lei după câţiva ani de experienţă. Pe de altă parte, macaragiii, sudorii specializaţi în argon şi alpiniştii utilitari câştigă, în medie, între 3.000 şi 3.500 lei net/lună. Somelierii, în funcţie de competenţe şi nivelul de experienţă, pot câştiga în medie 4.500 lei net/lună, iar salariul unui grefier poate urca până la 4.000 lei net/lună. În prezent, meseriile de macaragiu şi sudor sunt tot mai rar întâlnite, existând un deficit acut de personal calificat în aceste domenii, deoarece foarte mulţi români cu astfel de aptitudini au emigrat. Cercetarea mai arată că în topul meseriilor rare, unde este necesară absolvirea unei facultăţi, se află cele de inginer topograf, inginer tehnician aparatură medicală, monitor […]

Continuare