Prima pagină
  • Prima pagină
  • ECONOMIE
  • Sprijin european pentru regiunile carbonifere, prin Platforma pentru o tranziție justă

Sprijin european pentru regiunile carbonifere, prin Platforma pentru o tranziție justă

29 iunie 2020 ECONOMIE


Comisia Europeană lansează luni Platforma pentru o tranziție justă care va oferi sprijin tehnic și consiliere părților interesate din sectorul public și privat din regiunile carbonifere și din alte regiuni cu emisii ridicate de dioxid de carbon.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, platforma va ajuta statele membre să își elaboreze planurile teritoriale pentru o tranziție justă și să acceseze fonduri de la bugetul de peste 150 de miliarde de euro al Mecanismului pentru o tranziție justă.

Lansarea platformei marchează debutul unei săptămâni de evenimente online dedicate regiunilor care utilizează intens cărbunele, lignitul, turba și șisturile bituminoase, precum și regiunilor cu emisii ridicate de dioxid de carbon și organizate în cadrul Săptămânii virtuale a regiunilor carbonifere și al unui seminar dedicat regiunilor cu emisii ridicate de dioxid de carbon. Aceste evenimente vor oferi părților interesate informații despre noutățile apărute la nivelul politicilor UE, dar și oportunitatea de a face schimb de bune practici.

„Prin Pactul verde îndrăznim să demonstrăm că este posibil un nou model de transformare favorabilă incluziunii, bazat pe o tranziție justă. Avem datoria de a profita de acest context în care ne reconstruim economiile și societățile pentru a clădi un viitor mai sustenabil pentru copiii și nepoții noștri. Cu ajutorul Platformei pentru o tranziție justă putem începe să facem primii pași în această direcție”, a declarat Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european.

Mecanismul pentru o tranziție justă face parte din demersurile Pactului verde european de a crea, până în 2050, o economie neutră din punct de vedere climatic în Europa, transmite Mediafax.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *