Prima pagină
  • Prima pagină
  • ECONOMIE
  • Veniturile companiilor aeriene ar putea scădea anul acesta cu 250 de miliarde de dolari

Veniturile companiilor aeriene ar putea scădea anul acesta cu 250 de miliarde de dolari

25 martie 2020 ECONOMIE


Companiile aeriene globale au cerut guvernelor să accelereze asistența financiară pentru salvarea industriei de transport aerian, ele dublând estimările privind scăderea veniturilor înregistrată anul acesta din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (Covid-19) la peste 250 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Anul trecut, veniturile totale ale industriei aeriene s-au situat la 838 de miliarde de dolari.

„Cu siguranță sunt necesare acțiuni masive extrem de rapid”, le-a spus jurnaliștilor Alexandre de Juniac, directorul general al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), în cadrul unei videoconferințe.

Companiile aeriene din întreaga lume și-au lăsat la sol majoritatea flotei pentru a-și prezerva numerarul, pe fondul restricțiilor severe de călătorie menite să încetinească răspândirea epidemiei. Ele se confruntă cu presiuni imense asupra nivelului lichidităților, iar aproape jumătate dintre operatorii aerieni ar putea intra în faliment în următoarele săptămâni, dacă nu se vor lua măsuri pentru sprijinirea industriei, a declarat șeful IATA. Acesta a adăugat: „Avem o criză de lichidități care vine în plină viteză – nu înregistrăm venituri, dar avem alte costuri – așadar avem cu disperare nevoie de numerar”.

Alexandre de Juniac a făcut apel la excepții pentru zborurile cargo, spunând că este amenințată o activitate economică vitală din cauza închiderii spațiilor aeriene.

Luna trecută, Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni previziona un scenariu în care impactul va fi unul de forma unei curbe în V, similar cu epidemia SARS din 2003, cu un declin semnificativ, urmat de o relansare rapidă. De asemenea, IATA previziona că veniturile companiilor aeriene ar putea scădea anul acesta cu până la 113 miliarde de dolari, din cauza epidemiei. IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *