ECONOMIE
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020
Ministrul afacerilor interne a emis următoarea Ordonanță militară
Ministrul afacerilor interne a emis următoarea Ordonanță militară:
Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Art. 2. – Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:
a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 5. – (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.
Art. 6. – (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora.
(2) Evidența persoanelor fără adăpost se actualizează și se raportează săptămânal la Centrul județean/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 7. – (1) Instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a marca zona destinată accesului cetățenilor/clienților și suprafața de relații cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanțe de siguranță de minimum 1,5 metri.
(2) Administratorii piețelor agroalimentare au obligația de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanță socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători. Comercianții și producătorii agricoli aflați în piețele agroalimentare sunt obligați să adopte măsuri de protecție împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuși și măști.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 8. – Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.
Art. 9. – (1) Se interzice accesul piloților la bordul navelor, sosite din zonele de risc roșii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecție stabilit de Direcția de sănătate publică Constanța sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roșie/galbenă.
(2) Se interzice accesul navelor maritime și fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roșie/galbenă, în următoarele două zone de staționare în ancoră:
a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;
b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art. 10. – Ministerul Apărării Naționale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:
a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecție este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;
b) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților de ordine publică;
c) personal și mijloace logistice pentru sprijinirea activităților Poliției de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.
Art. 11. – Pentru verificarea respectării condițiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituțiile de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și autorităților locale, pentru a comunica în timp real și permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.
Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.
Art. 13. – (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activități permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:
„(21) Suspendarea temporară a activității comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:
a) vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
b) vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.”
(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.
Art.14. – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală pentru măsurile prevăzute la art.1 – 4;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.5;
c) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;
e) Autoritatea Navală Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 5, art. 7 – 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 15. – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prevederile art.4 și 5 din Ordonanța militară nr.2/2020 își încetează aplicabilitatea.
(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.
ECONOMIE
FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres.
Conform noilor prognoze ale FMI, după un avans de 2,1% anul trecut, economia va crește la 2,8% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,6% în 2025. În octombrie, FMI estima un avans de 3,8% al PIB-ului României în 2024.
În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală de 6% și de 4% anul viitor, de la 10,4% în 2023. În octombrie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 5,8% în 2024.
De asemenea, FMI se așteaptă la menținerea deficitului de cont curent al României la 7,1% din PIB în 2024, similar cu nivelul previzionat în octombrie și cu cel din 2023. Pentru 2025, instituția financiară internațională previzionează o reducere ușoară, la 6,8% din PIB, a deficitului de cont curent.
În privința ratei șomajului, FMI estimează un nivel de 5,6% în 2024, similar cu cel din 2023, și la 5,4% în 2025.
Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), ce se desfășoară în perioada 15 – 20 aprilie, la Washington.
ECONOMIE
CE sprijină industria producătoare de fotovoltaice prin noua Cartă a energiei solare
Comisia Europeană (CE) și-a intensificat eforturile de sprijinire a sectorului energiei solare din Europa prin promovarea semnării unei Carte europene a energiei solare cu statele membre ale UE și cu reprezentanți ai industriei, informează Executivul comunitar, printr-un comunicat. Potrivit documentului citat, la 15 aprilie, cu ocazia primei zile a reuniunii informale a Consiliului Energie, comisarul pentru energie Kadri Simson, miniștrii din 23 de țări ale UE și mai mulți reprezentanți ai sectorului au semnat noua Cartă.
Luând cuvântul în cadrul ceremoniei de semnare, comisarul a declarat: „Sectorul de producție a fotovoltaicelor pentru energie solară este esențial pentru realizarea obiectivelor noastre în domeniul energiei, al climei și al competitivității. Trebuie să ne asigurăm că industria energiei solare rămâne solidă, pentru a contribui la mixul energetic viitor al Europei, axat pe sursele de energie regenerabile. Carta europeană a energiei solare reunește Comisia, autoritățile naționale și industria de profil, promovând cooperarea și oferind sprijin pentru producția de panouri solare fabricate în Europa”.
Carta stabilește o serie de angajamente voluntare de sprijinire a sectorului de producție a fotovoltaicelor din UE. Ea marchează ultimul pas în cadrul măsurilor Comisiei de sprijinire a producției de panouri solare din Europa, urmând unei propuneri de regulament privind industria „zero net”, care este acum convenită provizoriu de colegiuitori, și înființării Alianței europene a industriei fotovoltaice solare.
Carta va asigura faptul că tranziția verde și obiectivele industriale ale Europei merg mână în mână, prin accelerarea utilizării surselor de energie regenerabile, sporind în același timp competitivitatea sectorului și crearea de locuri de muncă „verzi”.
ECONOMIE
CE solicită opinii cu privire la modul de punere în comun a cererii de materii prime strategice
Comisia Europeană (CE) a lansat un sondaj adresat întreprinderilor și altor părți relevante interesate de punerea în comun a cererii și de conectarea cererii și ofertei de materii prime strategice. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, răspunsurile la sondaj vor contribui la crearea viitorului mecanism de agregare a cererii și de corelare pentru materiile prime strategice, astfel cum este inclus în Regulamentul privind materiile prime critice.
UE are nevoie de acces la o aprovizionare sigură, diversificată, sustenabilă și la prețuri accesibile cu materii prime critice, care sunt vitale pentru sectoare strategice precum industria „net zero”, industria digitală, industria aerospațială și apărarea. Pentru a consolida securitatea aprovizionării cu materii prime critice, președinta CE Ursula von der Leyen a anunțat, în discursul privind starea Uniunii din 2023, crearea unui mecanism de agregare a cererii și de corelare pentru materiile prime strategice. Acest lucru vine în urma succeselor înregistrate de un mecanism similar pentru gaz în cadrul Platformei energetice a UE. Noul mecanism face parte din Regulamentul privind materiile prime critice, care va intra în vigoare în săptămânile următoare. El va include diferite părți ale lanțului valoric al materiilor prime strategice, cuprinzând extracția, prelucrarea și reciclarea unor astfel de materii.
Sondajul este deschis pentru contribuții până la 7 mai 2024.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 11.04.2024
-
ECONOMIEacum 6 zile
BNR lansează monede cu tema 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu
-
ECONOMIEacum 6 zile
Capitala României va găzdui o nouă ediție a conferinței de tehnologie How to web
-
ECONOMIEacum 5 zile
InvestEU și FEI sprijină investițiile agroalimentare durabile
-
ECONOMIEacum 2 zile
BEI va majora finanțarea pentru tehnologiile cu dublă utilizare
-
ÎNREGISTRĂRIacum 10 ore
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024
-
ECONOMIEacum 6 zile
FMI: Lumea riscă să înregistreze o creștere redusă prelungită în absența unor reforme de productivitate
-
ECONOMIEacum 11 ore
Legea care reformează sistemul de asistență socială, promulgată