Rețele sociale

ECONOMIE

MFP: Proiect de HG pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în consultare publică

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat luni, 30 martie a.c., pe site-ul instituției, spre consultare, un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin HG nr. 479/2003.

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat luni, 30 martie a.c., pe site-ul instituției, spre consultare, un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin HG nr. 479/2003.

După cum se știe, în prezent regimul utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale este reglementat de prevederile OUG nr. 28/1999 și de Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 28/1999, aprobate prin HG nr. 479/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Elaborarea actualului proiect de hotărâre supus consultării publice a fost impusă de modificările aduse actelor normative respective.  

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului, acesta vizează, în principal, următoarele aspecte:A fost stabilită configurația, precum și caracteristicile tehnice și funcționale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, în vederea testării și avizării acestora de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, astfel:

● au fost definite ca fiind dispozitive identificabile ca structură și program de aplicație, care includ o placă fiscală ce conține un modul fiscal, controlat de un program de control, înglobarea constructivă a dispozitivului de imprimare, afișajul client și operator nefiind obligatorie, și dispun de interfețe prin care se asigură:

  • cooperarea cu unitatea de control a automatului comercial, nesupravegheat în care este integrat,
  • controlul conexiunilor perifericelor de plată atașate acestuia,
  • cooperarea cu un sistem de calcul de tip calculator sau cu un dispozitiv de tip telefon inteligent, tabletă, precum și altele asemenea, ce dispun de un program de aplicație identificabil ce permite modificarea, programarea, executarea comenzilor din regimul de raportare, completarea și citirea bazei de date proprie modulului fiscal, precum și executarea operațiunilor de service printr-un set limitat de comenzi.

● au fost stabilite funcțiile interzise specifice pentru aceste dispozitive:

  • funcționarea în condițiile deconectării perifericelor de plată atașate acestora, precum și în lipsa comunicației între modulul fiscal și perifericele de plată,
  • intrarea în modul de programare fără memorarea, în prealabil, a raportului fiscal de închidere zilnică,
  • vânzarea produsului fără memorarea operațiunii în jurnalul electronic.

● au fost stabilite situații noi în care aceste aparate de marcat – electronice fiscale se blochează automat, astfel:

  • în situația deconectării modulului criptografic,
  • atunci când modulul fiscal nu comunică cu unitatea de control a automatului comercial sau dacă, după 24 de ore de la deschiderea zilei echipamentul permite efectuarea de vânzări fără memorarea automată a ultimului raport Z (specifică aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în automatele comerciale).

● a fost stabilită posibilitatea ca aparatele de marcat electronice fiscale integrate în echipamentele nesupravegheate de tipul automatelor comerciale să fie alimentate cu energie electrică de joasă tensiune, direct din automate.

Sunt definite echipamentele nesupravegheate ca fiind dispozitive de tipul automatelor comerciale prin intermediul cărora se comercializează cu amănuntul produse alimentare și/sau nealimentare, după caz, de tipul dulciurilor, băuturilor reci și calde, sandvișurilor, chipsurilor, cărților, țigaretelor, precum și altele asemenea.În vederea corelării dispozițiilor HG nr. 479/2003, cu cele ale OUG nr. 28/1999, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 136/2019, se prevede că:

● utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale nu le sunt opozabile următoarele obligații:

  • tipărirea documentelor fiscale și nefiscale (de exemplu: bonuri fiscale, rapoarte fiscale de închidere zilnică, rapoarte nefiscale X, rapoarte cu inițializările dispozitivului de memorare a jurnalului electronic, rapoarte cu modificările înregistrărilor antetului bonului fiscal), în situația în care aceste aparate de marcat nu înglobează constructiv dispozitivul de imprimare și afișajul client. În această situație se precizează, însă, faptul că documentele fiscale se memorează în jurnalul electronic, 
  • deținerea registrului special, precum și emiterea de chitanțe în perioada defectării casei de marcat, întrucât automatele comerciale nu sunt deservite de personal, iar în momentul în care aparatul de marcat nu funcționează, plata nu mai este posibilă și, pe cale de consecință, nici vânzarea de produse,
  • păstrarea bonului fiscal care se afla în curs de emitere în momentul întreruperii curentului electric, împreună cu raportul fiscal de închidere zilnică.

● aparatele de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, supuse comisiei pentru autorizare, trebuie să îndeplinească anumite condiții, ținând seama de caracteristicile tehnice specifice doar acestor dispozitive.

Sunt introduse dispoziții care vizează clarificarea termenului în care utilizatorii au obligația să completeze registrul special, în situația defectării unui aparat de marcat electronic fiscal. Astfel, se prevede că înregistarea operațiunilor efectuate pe perioada nefuncționării casei de marcat poate fi făcută imediat după realizarea acestora sau cel mai târziu la sfârșitul zilei de lucru, în funcție de specificul activității desfășurate.

Se precizează că interdicția de comercializare de către distribuitorii autorizați, a aparatelor de marcat electronice fiscale, fără programul de aplicație identificabil specificat în autorizația eliberată de comisie, precum și instalarea acestora cu un alt program de aplicație decât cel avizat, este aplicabilă și în cazul aparatelor de marcat integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede.

Se precizează că în echipamentele nesupravegheate de tipul automatelor comerciale pot fi instalate exclusiv aparatele de marcat dedicate, întrucât doar în cazul acestor dispozitive au fost efectuate testări specifice care demonstrează că funcționează corect din punct de vedere fiscal după integrarea în automatul comercial.

Este  specificat faptul că ansamblul aparatului de marcat electronic fiscal supus comisiei pentru autorizare este format din aparatul de marcat electronic fiscal integrat în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, împreună cu programul de aplicație identificabil.Se introduc prevederi referitoare la modalitatea de sigilare a aparatelor de marcat nou definite.Astfel, se precizează că, în cazul acestor dispozitive:

● sigiliul se aplică pe șuruburile de prindere a părților componente ale carcasei aparatului sau terminalului, astfel încât să nu se permită dezasamblarea aparatului și accesul la componentele acestuia în urma sigilării,

● sigiliul se aplică și pe conectorul interfețelor ce fac sau pot face legătura cu unitatea de control a automatului comercial, respectiv cu perifericele de plată, sigilarea conectorilor realizându-se cu etichete autoadezive, rezistente la căldură și îngheț, care se autodistrug la dezlipire,

● eticheta autoadezivă reprezintă sigiliul de identificare a tehnicianului de service și se personalizează cu codul de identificare a acestuia.

Se reglementează posibilitatea ca sigiliul de identificare a tehnicianului de service, sub formă de etichetă autoadezivă, specific sigilării aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în echipamente nesupravegheate, să fie confecționat la orice operator economic producător de astfel de etichete, dar numai în baza unei comenzi avizate de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru întărirea disciplinei financiare în acest domeniu este introdusă obligația de a aplica o etichetă, la loc vizibil, în interiorul automatului comercial, din care să rezulte că respectivul automat este fiscalizat. Această etichetă se procură de distribuitorii autorizați și se aplică de către tehnicianul de service al unității de service acreditate, care instalează aparatul de marcat electronic fiscal.

Având în vedere necesitatea finalizării cu celeritate a procesului de înlocuire a aparatelor de marcat cu rolă jurnal (aparate vechi) cu cele dotate cu jurnal electronic (aparate noi), se reglementează posibilitatea fiscalizării aparatelor de marcat, nu doar la utilizator, ci și la distribuitor sau unitatea acreditată pentru service, după caz, în baza solicitării scrise a utilizatorului.Sunt clarificate informațiile privind locul de instalare, care se înscriu în antetul bonului fiscal, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate de operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier național, instalate pe mijlocul de transport, precum și în cazul celor care sunt integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, ținând cont de următoarele situații care pot să apară în practică:

●  înlocuirea autovehiculelor titulare pe traseu (în cazul defecțiunilor tehnice), precum și utilizarea unor autovehicule suplimentare atunci când se înregistrează un flux mai mare de călători,

●  mobilitatea automatului comercial în care este integrat aparatul de marcat electronic fiscal, precum și faptul că, în foarte multe situații, locul de amplasare a acestuia nu este înregistrat ca punct de lucru al societății.Astfel, în cazul acestor aparate de marcat, se precizează că prin adresa de la locul de instalare a aparatului se întelege adresa sediului social al utilizatorului.

Se precizează faptul că, în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate, la programarea antetului bonului fiscal se înscrie și seria de fabricație a automatului  comercial.

Sunt completate dispozițiile referitoare la funcțiile interzise caselor de marcat. Astfel, se precizează că, după efectuarea operațiunii de fiscalizare a aparatului de marcat electronic fiscal, modificarea codului de identificare fiscală a utilizatorului, fără înlocuirea prealabilă a memoriei fiscale și a jurnalului electronic, nu este posibilă.

Pentru debirocratizarea procesului de depunere la ANAF a documentelor încheiate de tehnicienii de service se prevede că informațiile despre operațiunile efectuate de aceștia se  înregistrează electronic, în registru, și nu în format hârtie ca în prezent, conform unei proceduri aprobate prin ordin al președintelui ANAF.

Sunt introduse dispoziții privind necesitatea conectării programului identificabil avizat împreună cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate stațiilor de comercializare a carburanților, cu pompele de distribuție de carburanți, astfel încât să fie permisă monitorizarea mișcării produselor energetice și determinarea în orice moment a cantităților intrate, ieșite, precum și a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic și furnizor. Această clarificare, are în vedere corelarea dispozițiilor din domeniul aparatelor de marcat cu prevederile legale în vigoare referitoare la activitatea de comercializare în sistem angro sau en détail a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili (OPANAF nr. 3.236/2018).

În vederea aplicării unitare, la nivelul unităților teritoriale ale ANAF, a dispozițiilor care permit organului fiscal să solicite la fiscalizarea unui aparat de marcat electronic fiscal și a altor documente, în afara celor expres prevăzute la nivelul HG nr. 479/2003, se precizează că o listă exhaustivă se aprobă prin ordin al președintelui ANAF.

Sunt introduse dispoziții cu rol clarificator în ceea ce privește regimul aplicabil sigiliului de identificare a tehnicianului de service, în cazul retragerii înregistrării acestuia.

Se precizează că în situația constatării defectării modulului criptografic instalat, precum și în alte cazuri care necesită înlocuirea acestuia, utilizatorul are obligația să notifice distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, după caz, iar distribuitorul autorizat are obligația de a înlocui modulul criptografic și de a emite un nou certificat digital, în termen de maximum 7 zile lucrătoare, de la data notificării.

Se specifică faptul că operatorii economici care solicită autorizație de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale și care au externalizat activitatea financiar-contabilă nu pot fi autorizați în situația în care societatea care prestează serviciile de contabilitate sau reprezentantul legal al acesteia înregistrează fapte în cazierul fiscal.

Sunt completate prevederile legale referitoare la situațiile în care nu se acordă autorizație de distribuție. Astfel, se precizează că nu se acordă autorizație de distribuție, în cazul în care împotriva persoanelor pentru care se solicită certificatul de cazier judiciar, potrivit normelor metodologice, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiuni de evaziune fiscală sau infracțiuni privind regimul vamal.

Se clarifică faptul că în cazul reorganizării, potrivit legii, a unui distribuitor autorizat, drepturile și obligațiile care îi revin acestuia în baza autorizației de distribuție pot fi transmise către o altă societate, fără a fi necesară autorizarea, numai dacă aceasta deține la rândul său calitatea de distribuitor autorizat. Totodată, se precizează că în situația în care societatea existentă sau care ia naștere în urma reorganizării nu deține calitatea de distribuitor autorizat, aceasta trebuie să parcurgă procedura de autorizare, putând însă să utilizeze avizul tehnic favorabil obținut de distribuitorul autorizat care se reorganizează, acest document pastrându-și valabilitatea.

Sunt abrogate prevederile legale referitoare la procedura de avizare tehnică a modelelor de case de marcat cu rolă jurnal (aparate vechi) întrucât în prezent ICI București avizează tehnic exclusiv aparate de marcat cu jurnal electronic.

Inițiatorii proiectului consideră că impactul macroeconomic al actului normativ va fi pozitiv și se va manifesta, pe de o parte, prin creșterea nivelului de fiscalizare și, pe de altă parte, prin asigurarea unei îmbunătățiri a execuției veniturilor bugetare. De asemenea, spun reprezentanții MFP, „proiectul de act normativ va determina creșterea gradului de încredere a populației în corecta utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale de către operatorii economici și în colectarea corectă de către organele fiscale a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat”.

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, Nota de fundamentare și Anexa pot fi consultate pe site-ul MFP, la secțiunea Transparență decizională.

ECONOMIE

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin cu privire la înregistrarea în contabilitate a unor impozite, document care stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal.

MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit art. 44 din Legea contabilității nr. 82/1991, Ministerul Finanțelor elaborează și actualizează permanent reglementările contabile aplicabile persoanelor prevăzute de lege.

Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost completată cu prevederi care reglementează impozitul minim și impozitul suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

Planul de conturi, precum și funcțiunea conturilor contabile, constituie componente ale reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, respectiv Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, și Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 2.844/2016, reglementările contabile aprobate prin ordinul menționat se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Prin noul proiect de Ordin se stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal. Prevederile respective stau la baza dezvoltărilor planului de conturi aplicabil, respectiv a modalității de contabilizare de către operatorii economici a impozitelor menționate.

Continuare

ECONOMIE

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din OUG nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la data de 3 mai 2022 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial nr. 430, OPANAF nr. 802/2022.

Ca urmare a solicitărilor cu nr. 13211/2022 primită de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nr. 26602/2023 primită de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost determinat riscul fiscal pentru produsele: Carne și organe comestibile cod NC de la 0201 la 0210, Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice cod NC 0302, 0304 și 0306 precum și Lapte și produse lactate; Ouă de păsări; Miere naturală; Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte cod NC de la 0401 la 0407 inclusiv și 0409.

Totodată, ca urmare a recentelor acțiuni de control desfășurate la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost conturat riscul fiscal pentru următoarele produse:  Tutunuri brute sau neprelucrate; deșeuri de tutun cod NC 2401; ▪ Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau „reconstituite”; extracte și esențe de tutun cod NC 2403; ▪ Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; Materiale bituminoase; Ceară minerală cod NC: 2710 19 662710 19 992710 19 812710 19 832710 19 87 și 2707 99 99▪ Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelărie, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos cod NC: 3403 19 10 și 3403 19 80▪ Produse diverse ale industriei chimice  cod NC 3814 00 90.

De asemenea, se propune extinderea bunurilor cu risc fiscal ridicat și pentru capitolul NC 6309 ”Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe”.

Pentru a acorda mediului de afaceri timpul necesar pentru conformare la noile cerințe, prin proiect se propune ca termen de intrare în vigoare a prevederilor actului normativ data de 1 iulie 2024.

Continuare

ECONOMIE

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres.

Conform noilor prognoze ale FMI, după un avans de 2,1% anul trecut, economia va crește la 2,8% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,6% în 2025. În octombrie, FMI estima un avans de 3,8% al PIB-ului României în 2024.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală de 6% și de 4% anul viitor, de la 10,4% în 2023. În octombrie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 5,8% în 2024.

De asemenea, FMI se așteaptă la menținerea deficitului de cont curent al României la 7,1% din PIB în 2024, similar cu nivelul previzionat în octombrie și cu cel din 2023. Pentru 2025, instituția financiară internațională previzionează o reducere ușoară, la 6,8% din PIB, a deficitului de cont curent.

În privința ratei șomajului, FMI estimează un nivel de 5,6% în 2024, similar cu cel din 2023, și la 5,4% în 2025.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), ce se desfășoară în perioada 15 – 20 aprilie, la Washington.

Continuare

Trending