Prima pagină
  • Prima pagină
  • ECONOMIE
  • Euro rămâne în preajma maximului istoric de 4,84 lei. Nou maxim înregistrat pentru francul elveţian

Euro rămâne în preajma maximului istoric de 4,84 lei. Nou maxim înregistrat pentru francul elveţian

18 martie 2020 ECONOMIE


Cursul de schimb al monedei naţionale a rămas, miercuri, în preajma maximului istoric în raport cu moneda euro, fiind cotat de către Banca Naţională la 4,8438 lei, după ce pe interbancar a trecut de 4,85 lei. Maximul istoric, atins marţi, 17 martie, este 4,8448 lei.

Leul a continuat să piardă teren în raport cu francul elveţian, cursul urcând la un nou maxim istoric de 4,5911 lei/franc. Marţi, francul elveţian a trecut de maximul istoric din ianuarie 2015 şi a fost cotat la 4,5885 lei, potrivit datelor BNR.

În raport cu dolarul american, moneda locală s-a depreciat din nou, de la 4,3880 lei/dolar, cât a indicat marţi BNR, până la 4,4027 lei/dolar, miercuri.

Cotaţia aurului a crescut miercuri faţă de nivelul înregistrat marţi. Astfel, dacă marţi gramul de aur valora 207,6707 lei, miercuri cotaţia a crescut până la 213,0800 lei.

Totodată, ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, continuat să crească, miercuri, la 3,20%, de la 3,15%, cât a fost marţi, potrivit datelor afişate pe site-ul Băncii Naţionale a României.

ROBOR la 6 luni a sărit, de asemenea, la 3,27%, miercuri, de la 3,24%, cât era marţi. Vineri, ROBOR la 6 luni era la 3,10%, după ce a sărit de la 3,00%, cât a fost joi, 12 martie.

ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum şi dobânzile la creditele ipotecare. Creditele în lei cu dobândă variabilă, acordate înainte de luna mai 2019, sunt dependente de variaţia indicelui ROBOR, potrivit Mediafax.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *