Prima pagină

INACO a lansat Ghidul surselor de finanțare active la începutul anului 2020

24 februarie 2020 ECONOMIE


Organizația neguvernamentală dedicată competitivității – INACO a lansat a opta ediție a Ghidului surselor de finanțare active la începutul anului 2020, cu 35 de oportunități pentru întreprinderi mici, mijlocii și mari, cercetare-dezvoltare-inovare, energie, infrastructura mare, media, ONG-uri, cultură sau tineret, informează Agerpres. „A 8-a ediție a Ghidului conține 35 de apeluri de finanțare descrise sintetic pentru a deschide apetitul celor interesați. De la marile programe de finanțare precum Orizont 2020, trecând prin oportunități de finanțare din cele mai diferite ramuri economice – agricultură și industrii, energie și inovație tehnologică, dar și surse de finanțare pentru creșterea capacităților de producție, specializare inteligentă în sănătate, media sau cultură, dezvoltare rurală, resurse umane și comunități defavorizate, am încercat să surprindem oportunitățile existente în prezent, finanțate de Uniunea Europeană, Guvernul României, prin fondurile norvegiene și ale SEE, fonduri nerambursabile sau ajutoare de stat”, a declarat președintele INACO.

Valorile finanțărilor europene disponibile pentru companii se ridică la maximum 7,5 milioane euro.

Totodată, în actuala ediție a Ghidului au fost incluse pentru prima dată oportunitățile de finanțare pentru tineri.

Programul de finanțare „Corpul European de Solidaritate” alocă peste 5 milioane de euro pentru care așteaptă propunerile tinerilor interesați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, să se implice în activități care să aducă schimbări pozitive în societate, îmbunătățind în același timp capacitatea de inserție profesională și tranziția către piața muncii, inclusiv prin sprijinirea mobilității voluntarilor, stagiarilor și lucrătorilor tineri, proiecte pentru care contribuția beneficiarului este de 0%.

Programul „Europa Creativă 2014-2020”, subprogramul media, oferă sprijin pentru formare, elaborarea de concepte și proiecte de jocuri video, pentru includerea în programele de televiziune a operelor audiovizuale europene, distribuție, festivaluri de film, coproducții internaționale, pentru organizarea în rețea a cinematografelor sau dezvoltarea publicului. Cu un buget total alocat de 1,9 milioane de euro, finanțarea acordată beneficiarilor este de minimum 200.000 euro.

Ghidul surselor de finanțare cu toate cele 35 de oportunități descrise este disponibil pe pagina de Internet a INACO.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *