Rețele sociale

ECONOMIE

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat în primele zece luni cu un deficit de 2,8% din PIB

Radio CECCAR FM

Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe primele zece luni ale anului 2019 cu un deficit de 28,83 miliarde de lei, respectiv 2,8% din PIB, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP), informează Mediafax.

Veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 261,1 miliarde lei, reprezentând 25,3% din PIB, comparativ cu 24,6% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 12,4% mai mari, respectiv o creștere cu 28,8 miliarde lei, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+14,4%, respectiv o creștere cu 11,6 miliarde lei), impozit pe profit (+13,1%, respectiv o creștere cu 1,9 miliarde lei), TVA (+11,8%, respectiv o creștere cu 5,7 miliarde lei), accize (+9,1%, respectiv o creștere cu 2,2 miliarde lei).

Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creștere cu 11,8% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 53,6 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 12,9% respectiv cu 0,7 miliarde lei.

Se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 49,3% față de aceeași perioadă a anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 15,2 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 289,9 miliarde lei, cu 14,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 19,5% mai mari față de cele realizate în primele zece luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 16,6% față de primele zece luni ale anului precedent. Sporuri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.

Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu subvențiile cu 12,5%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,3%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, și cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.125 lei, precum și de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) și de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 26,8 miliarde lei, cu 30,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

ECONOMIE

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin cu privire la înregistrarea în contabilitate a unor impozite, document care stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal.

MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit art. 44 din Legea contabilității nr. 82/1991, Ministerul Finanțelor elaborează și actualizează permanent reglementările contabile aplicabile persoanelor prevăzute de lege.

Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost completată cu prevederi care reglementează impozitul minim și impozitul suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

Planul de conturi, precum și funcțiunea conturilor contabile, constituie componente ale reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici, respectiv Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, și Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 2.844/2016, reglementările contabile aprobate prin ordinul menționat se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Prin noul proiect de Ordin se stabilește modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a impozitului minim și a impozitului suplimentar datorat de persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementate de prevederile Codului fiscal. Prevederile respective stau la baza dezvoltărilor planului de conturi aplicabil, respectiv a modalității de contabilizare de către operatorii economici a impozitelor menționate.

Continuare

ECONOMIE

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat în transparență decizională, modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 802/2022 privind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.

ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din OUG nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, la data de 3 mai 2022 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial nr. 430, OPANAF nr. 802/2022.

Ca urmare a solicitărilor cu nr. 13211/2022 primită de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nr. 26602/2023 primită de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost determinat riscul fiscal pentru produsele: Carne și organe comestibile cod NC de la 0201 la 0210, Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice cod NC 0302, 0304 și 0306 precum și Lapte și produse lactate; Ouă de păsări; Miere naturală; Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte cod NC de la 0401 la 0407 inclusiv și 0409.

Totodată, ca urmare a recentelor acțiuni de control desfășurate la nivelul Direcției Generale Antifraudă Fiscală a fost conturat riscul fiscal pentru următoarele produse:  Tutunuri brute sau neprelucrate; deșeuri de tutun cod NC 2401; ▪ Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau „reconstituite”; extracte și esențe de tutun cod NC 2403; ▪ Combustibili minerali, uleiuri minerale și produse rezultate din distilarea acestora; Materiale bituminoase; Ceară minerală cod NC: 2710 19 662710 19 992710 19 812710 19 832710 19 87 și 2707 99 99▪ Săpunuri, agenți de suprafață organici, preparate pentru spălat, preparate lubrifiante, ceară artificială, ceară preparată, produse pentru întreținere, lumânări și articole similare, paste pentru modelărie, „ceară dentară” și preparate dentare pe bază de ipsos cod NC: 3403 19 10 și 3403 19 80▪ Produse diverse ale industriei chimice  cod NC 3814 00 90.

De asemenea, se propune extinderea bunurilor cu risc fiscal ridicat și pentru capitolul NC 6309 ”Alte articole textile confecționate; seturi; îmbrăcăminte purtată sau uzată și articole textile purtate sau uzate; zdrențe”.

Pentru a acorda mediului de afaceri timpul necesar pentru conformare la noile cerințe, prin proiect se propune ca termen de intrare în vigoare a prevederilor actului normativ data de 1 iulie 2024.

Continuare

ECONOMIE

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres.

Conform noilor prognoze ale FMI, după un avans de 2,1% anul trecut, economia va crește la 2,8% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,6% în 2025. În octombrie, FMI estima un avans de 3,8% al PIB-ului României în 2024.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală de 6% și de 4% anul viitor, de la 10,4% în 2023. În octombrie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 5,8% în 2024.

De asemenea, FMI se așteaptă la menținerea deficitului de cont curent al României la 7,1% din PIB în 2024, similar cu nivelul previzionat în octombrie și cu cel din 2023. Pentru 2025, instituția financiară internațională previzionează o reducere ușoară, la 6,8% din PIB, a deficitului de cont curent.

În privința ratei șomajului, FMI estimează un nivel de 5,6% în 2024, similar cu cel din 2023, și la 5,4% în 2025.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), ce se desfășoară în perioada 15 – 20 aprilie, la Washington.

Continuare

Trending