Prima pagină
  • Prima pagină
  • ECONOMIE
  • UNSAR: România este a 6-a cea mai mare piață de asigurări property din Europa Centrală și de Est

UNSAR: România este a 6-a cea mai mare piață de asigurări property din Europa Centrală și de Est

9 octombrie 2019 ECONOMIE


România este a 6-a cea mai mare piață de asigurări property din Europa Centrală și de Est, cu 262 de milioane de euro, a declarat, la un eveniment de specialitate, Adrian Marin, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). „România este a 6-a cea mai mare piață de asigurări property din Europa Centrală și de Est cu 262 de milioane de euro, mai puțin cu un milion de euro decât locul cinci, Slovacia. Este însă de precizat că subscrierile property din țara noastră sunt de șase ori mai mici decât în Polonia și se află la jumătate față de Ungaria. Mai este de remarcat faptul că la nivelul CEE piața property a crescut în 2018 față de 2017 cu 5,4%, iar România cu 4%”, a spus Adrian Marin. El a menționat că, în prima jumătate a lui 2019, creșterea pieței property în România a fost dublă, de 9,7%.

Adrian Marin a menționat că, deși suntem a șasea cea mai mare piață property din CEE, pe asigurările non-viață cumulat suntem pe locul 3, iar acest lucru se datorează ponderii asigurărilor auto. „Potențialul reiese clar din cifre, dar și deficitul de protecție al românilor. În primul semestru din 2019, erau 1,15 miliarde de euro prime brute subscrise asigurări de viață și non-viață, în creștere cu 7,82% față de semestrul 1 din 2018”, a spus Adrian Marin.

El a arătat că segmentul property reprezintă 16% din piața de asigurări non-life, cu prime brute subscrise de 146 milioane de euro.

Din toată linia de property, un procentaj de 36% din primele brute subscrise este aferent asigurărilor de locuințe (facultative și obligatorii), adică 52 de milioane de euro la nivelul S1 2019. Subscrierile aferente liniei de asigurări pentru locuințe au înregistrat o creștere comparativ cu S1/2018, respectiv +7,4% pentru asigurările facultative și +3,6% pentru PAD. Cu toate acestea, creșterea nu este suficientă dacă vorbim despre gradul de penetrare a asigurărilor de locuințe din România.

Asigurătorii au plătit indemnizații brute de 10 milioane de euro în primele șase luni din 2019, cumulat pentru asigurări facultative și PAD.

„Noi am făcut o analiza la nivelul membrilor UNSAR, iar în primele 7 luni ale acestui an, 31% dintre toate dosarele de daună deschise pe asigurări facultative de locuințe au fost ca urmare fenomenelor atmosferice și mă refer la furtună, vijelie, uragan, tornadă”, a mai spus Adrian Marin.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *