Prima pagină

ANCPI: 47.414 tranzacții imobiliare, în luna septembrie

9 octombrie 2019 ECONOMIE


În luna septembrie , au fost vândute, la nivelul întregii țări, 47.414 imobile, cu 4.305 mai multe față de luna anterioară, a anunțat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna septembrie a acestui an, este cu 4.892 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în intervalul analizat, în București – 8.464, Ilfov – 4.529 și Brașov – 3.184. Județele cu cele mai puține imobile vândute sunt Tulcea – 279, Sălaj – 233 și Olt – 80.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în septembrie 2019, a fost de 26.561, cu 4.746 mai mare față de aceeași lună din 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 6.219, Ilfov – 1.929 și Iași – 1.300. La polul opus, se află județele Sălaj – 81, Gorj – 66 și Caraș Severin – 62.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a noua lună a anului 2019 sunt Timiș – 882, Dolj – 486 și Brăila – 476.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *