Prima pagină
  • Prima pagină
  • ECONOMIE
  • Bogdan Trif: Vrem să introducem marca „Autentic românesc” în clasificarea unităților de turism

Bogdan Trif: Vrem să introducem marca „Autentic românesc” în clasificarea unităților de turism

11 septembrie 2019 ECONOMIE


Ministerul Turismului și-a propus să introducă marca „Autentic românesc” în clasificarea unităților de turism, pentru a îmbogăți oferta turistică, a declarat, la Sibiu, ministrul Bogdan Trif, citat de Agerpres. „Ne-am propus să introducem o nouă clasificare, o nouă marcă, și anume «Autentic românesc». Nu ne-am propus să inventăm roata, vreau să vă spun că ne-am inspirat inclusiv din modelul spaniol, și anume, atunci când un turist străin vine în România și vrea să petreacă sau să mănânce tradițional, să stea într-o încăpere amenajată tradițional să putem să îi oferim acest lucru. Și atunci o să licențiem unități hoteliere sau pensiuni sub această clasificare. Trebuie să îndeplinească niște criterii și atunci o să ieșim cu această marcă. E un turism de nișă, dar am văzut că în unele țări prinde foarte bine și sunt foarte mulți turiști care măcar pentru o noapte vor să petreacă în stil tradițional”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, proiectul, care ar urma să fie implementat de anul viitor, va fi benefic pentru toate zonele țării, existând în acest sens un potențial deosebit. „Putem să ne referim la absolut toate zonele din România, pentru că avem o ofertă foarte bogată. (…) Putem să vorbim de Bucovina, putem să vorbim de zona Maramureșului, de zona Ardealului, de zona Olteniei. (…) Vom începe să certificăm de anul viitor. Deci, acum am lucrat la proiect, este făcut, o să fie la următoarea întâlnire cu industria pus pe masă, discutat, după care o să adoptăm în Guvern. (…) O să aibă beneficii pentru că o să atragă, pur și simplu, prin această marcă. V-am spus, nu ne propunem să inventăm roata, funcționează foarte bine și în alte țări și trebuie să urmăm și să adaptăm acele modele de succes și la noi în țară”, a mai spus ministrul Bogdan Trif.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *