Prima pagină

Emisiune filatelică „50 de ani de la primul pas al omului pe Lună”

10 iulie 2019 ECONOMIE


Romfilatelia anunță introducerea în circulație, mâine, 11 iulie, a emisiunii de mărci poștale „50 de ani de la primul pas al omului pe Lună”. După cum se știe, cei care au reușit primii să pășească pe Lună au fost membrii echipajului Apollo 11. Programul Apollo, desfășurat între anii 1961 și 1972, a debutat cu testele rachetelor purtătoare din seria Saturn, ajungând la zboruri spațiale pilotate de echipaj uman în jurul Lunii, desfășurându-se pe o perioadă de 8 ani. Apollo 11 a reprezentat al cincilea zbor cu echipaj uman și a fost a treia călătorie spre Lună.

Data de 20 iulie reprezintă o zi istorică pentru omenire, Neil Armstrong fiind primul om ce a pășit pe Lună, moment în care a spus: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. La câteva minute a fost urmat de colegul de misiune, Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. După acest zbor cosmic, alți 10 oameni au pășit pe Lună până la sfârșitul programului Apollo, ultima misiune fiind Apollo 17.

Emisiunea de mărci poștale marchează împlinirea a 50 de ani de la succesul misiunii Apollo 11 și este alcătuită din două timbre și o coliță nedantelată, ce înfățișează momentul istoric în care prima misiune cu echipaj uman a aselenizat, la data de 20 iulie 1969.

Cele două timbre ilustrează aspecte memorabile ale misiunii. Primul timbru, cu valoarea nominală de 5 lei, înfățișează momentul în care racheta purtătoare a programului Apollo 11, Saturn V, se ridică de la sol, cu astronauții Neil A. Armstrong, Michael Collins și Edwin E. „Buzz” Aldrin Jr. la bord, la data de 16 iulie 1969, în Complexul de lansare a Centrului Spațial Kennedy 39A și o poză cu modulul lunar în care echipajul se afla, cu imaginea Terrei reflectată pe fundal. Al doilea timbru, cu valoarea nominală de 8,50 lei, îl are în prim plan pe Neil Armstrong pe Lună, aceasta fiind singura imagine în care acesta este surprins, el fiind singurul membru al echipajului care a avut o cameră foto asupra lui. În partea dreaptă a timbrului, este comemorat unul dintre părinții fondatori ai astronauticii, Hermann Oberth, alături de Wernher von Braun, un pionier vizionar al dezvoltării tehnologiei și al zborurilor rachetelor. Colița nedantelată, cu valoarea nominală de 28,50 lei, îl înfățișa pe Edwin E „Buzz” Aldrin Jr. pe Lună, fotografiat de Neil Armstrong, ipostază în care se poate observa modulul de aselenizare „Eagle”, iar în hublou se poate remarca reflexia celor trei membri ai echipajului, în acest fel fiind imortalizați împreună pe Lună. Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *