Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Ministrul Ștefan-Radu Oprea, în dialog cu profesioniștii contabili din județul Bacău

Radio CECCAR FM

Ministrul pentru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, a fost prezent joi, 23 mai a.c., la Centrul de Afaceri din Bacău, împreună cu senatorul Adrian-Dragoș Benea, unde a avut loc o întâlnire cu profesioniștii contabili de la nivel județean cu tema Profesioniștii contabili băcăuani în susținerea antreprenoriatului local în implementarea programelor guvernamentale de finanțare, organizată de filiala CECCAR, la care a participat și președintele Consiliului superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, expert contabil. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai instituțiilor bancare partenere în cadrul programului Start-Up Nation.

Discuțiile, moderate de președintele Filialei CECCAR Bacău, Radu Faghiean, au abordat programele guvernamentale de finanțare, cu precădere Start-Up Nation – program care a fost lansat în 2017 și care va continua, anul acesta, cu cea de-a treia ediție. De asemenea, întâlnirea a adus în discuție rolul important pe care îl au experții contabili în implementarea și derularea unor astfel de programe, prin serviciile integrate oferite antreprenorilor – de la implicare în realizarea planului de afaceri la consultanța oferită acestora din momentul înființării businessului.

„Evenimentul se înscrie în politica pe care profesia noastră, reprezentată de CECCAR, a adoptat-o de cel puțin doi ani – de a crea un parteneriat solid, de tip win-win, atât cu autoritățile de reglementare, cât și cu mediul de afaceri, având în vedere importanța acestei profesii pentru susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului românesc și pentru apărarea interesului public”, a declarat Robert Aurelian Șova, în cadrul evenimentului.

Oficialii au răspuns întrebărilor adresate de participanți, aducând clarificări asupra unor aspecte întâlnite în practică atât de către cei care au accesat astfel de finanțări, cât și de către experții contabili – în calitatea lor de consilieri ai antreprenorilor.

De asemenea, au fost înaintate o serie de propuneri de îmbunătățire a programului mai sus amintit, idei pe care ministrul Ștefan-Radu Oprea le-a notat pentru a fi analizate și chiar implementate odată cu lansarea celei de-a treia ediții a Start-Up Nation, amintind aici și includerea codului CAEN 6920 în lista celor eligibile. Așa cum a menționat  domnia sa, în urma discuțiilor purtate cu mediul de afaceri ministerul are ca prioritate implementarea unor simplificări care răspund unor nevoi reale ale beneficiarilor fondurilor guvernamentale. Pentru cea de-a doua ediție a Start-up Nation au fost depuse 33.514 planuri de afaceri, comparativ cu 19.200 depuse la lansarea programului. Potrivit ministrului de resort, s-a început deja semnarea contractelor, iar stadiul de analiză a proiectelor se va finaliza la 31 mai a.c.

Potrivit ministrului Ștefan-Radu Oprea, în România ca pondere în economie puțin peste 50% reprezintă capital românesc. Programele cu finanțare guvernamentală vin tocmai să sporească acest procent, să încurajeze crearea de noi afaceri care să contribuie la dezvoltarea economiei naționale.

Cum să se folosească atât finanțările din fonduri guvernamentale, cât și cele din fonduri europene pentru a crea noi businessuri și care ar fi soluțiile ca acestea să reziste a fost un alt subiect înscris în agenda evenimentului, una dintre concluzii fiind că este necesar ca acestea să se adapteze societății actuale și să vină în întâmpinarea noilor tendințe prin implementarea celor trei piloni ai evoluției afacerii: tehnologie, globalizare și outsourcing. Fără a ține cont de acești factori, activitatea unei companii este îngreunată, iar șansele de a evolua sunt mult diminuate.

În încheierea evenimentului, președintele CECCAR i-a înaintat ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat invitația de a continua acest parteneriat prin organizarea unor întâlniri similare și în alte județe, la care să participe toți actorii implicați în buna implementare a acestor programe, pentru că, așa cum a afirmat și ministrul Ștefan-Radu Oprea, este nevoie de profesioniști contabili cu experiență care să ofere servicii de calitate în sprijinul dezvoltării antreprenoriatului românesc.

ECONOMIE

Conferința națională a CECCAR. Analize și perspective

Radio CECCAR FM

Luni, 8 aprilie a.c., a avut loc Conferința națională a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), subliniind realizările anului 2023 și conturând obiectivele strategice pentru 2024.

De asemenea, au fost aleși noi membri în Consiliul superior și a fost completată comisia de cenzori a Corpului. Președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena-Ecaterina Chivu, și vicepreședintele Robert-Aurelian Șova au prezentat delegaților, printre altele, raportul privind activitatea desfășurată anul trecut de organismul profesional, situațiile financiare anuale și raportul privind rezultatele activității financiare a CECCAR la 31 decembrie 2023.

Conferința a aprobat direcțiile de acțiune ale organismului profesional pentru anul 2024, în vederea dezvoltării profesiei contabile, amintind aici continuarea dezvoltării relațiilor de colaborare cu instituțiile, autoritățile de reglementare, mediul de afaceri, precum și inițierea de întâlniri periodice la nivel local cu membrii filialei, cu subiecte de interes.

CECCAR va continua procesul de digitalizare a activității, anul acesta urmând să fie eliberate parafele electronice, care vor fi disponibile pe platformă în contul fiecărui membru.

De asemenea, programul de activitate al CECCAR cuprinde un alt punct important: intensificarea eforturilor pentru consolidarea prezenței pe scena globală. Ca membru al unor importante organizații de profil de la nivel internațional (IFAC – International Federation of Accountants, ETAF – European Tax Adviser Federation, Accountancy Europe, IFRS Sustainability Alliance), organismul profesional se implică activ în acțiuni inițiate pentru dezvoltarea profesiei.

CECCAR își asumă rolul de promotor al educației financiar-contabile și în susținerea unei profesii contabile robuste, capabilă să navigheze cu succes provocările erei digitale și globalizării.

Lucrările Conferinței naționale au marcat încă o dată angajamentul CECCAR pentru adaptarea și dezvoltarea continuă a profesiei contabile la cerințele și așteptările unui peisaj economic global în continuă evoluție.

Continuare

ECONOMIE

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – ediția a II-a

Radio CECCAR FM

Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organizează cea de-a doua ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu.

Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ. La prima ediție, desfășurată anul trecut, au participat peste 450 de elevi din majoritatea județelor țării.

CECCAR și Ministerul Educației urmăresc să crească interesul tinerilor pentru domeniul financiar-contabil și să îi încurajeze în alegerea unei cariere în acest domeniu, contribuind, astfel, la dezvoltarea unei baze solide de profesioniști pregătiți să răspundă provocărilor viitorului.

„În era digitalizării, a transformărilor rapide care marchează economia globală, formarea noilor generații de profesioniști contabili fit for future este o prioritate pentru CECCAR. Participarea tinerilor la a doua ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, unde vor avea ocazia să utilizeze tehnologii specifice domeniului financiar-contabil, reprezintă un pas important în pregătirea lor pentru o carieră într-un domeniu puternic transformat de digitalizare. Prin astfel de inițiative, CECCAR își reafirmă angajamentul de a atrage și forma talente noi în domeniul financiar-contabil, care vor contribui la securitatea și sustenabilitatea financiară a României. Această competiție este mai mult decât o simplă demonstrație de cunoștințe teoretice. Este o platformă de dezvoltare a competențelor și de înțelegere practică a impactului contabilității asupra economiei reale”, a declarat Elena-Ecaterina Chivu, președintele Consiliului superior al CECCAR.

Îndemnăm toți elevii eligibili să participe la această competiție, care promite să fie nu doar o experiență educațională valoroasă, dar și o oportunitate de a-și deschide drumul către o carieră de succes în domeniul financiar-contabil.

Concursul va continua cu etapa națională, la care se califică primii doi clasați la faza județeană.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 8 aprilie 2024

Radio CECCAR FM

etaf

Agenda strategică a UE pentru 2030: consultări suplimentare

Marți, 2 aprilie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a invitat liderii UE la o nouă serie de dineuri informale pentru a reflecta și mai mult asupra agendei strategice a UE pentru 2030. În urma primelor discuții din octombrie și noiembrie 2023, prioritățile identificate deja de lideri sunt: o Europă puternică și sigură, o Europă prosperă și competitivă, o Europă liberă și democratică. Mesele informale vor avea loc la Vilnius, București, Varșovia și Viena. Scopul participanților va fi de a specifica obiectivele UE în fiecare domeniu, de a defini măsuri concrete și resurse financiare pentru îndeplinirea acestor obiective. Un proiect de agendă strategică mai detaliat va fi pregătit și prezentat Consiliului European la sfârșitul lunii iunie, alături de foaia de parcurs pentru viitoarele lucrări privind reformele interne în contextul extinderii.

Miniștrii de finanțe ai UE se întâlnesc vineri, 12 aprilie, la Luxemburg

Miniștrii de finanțe ai UE se vor întâlni vineri, 12 aprilie, la Luxemburg. Potrivit ordinii de zi a reuniunii, aceștia vor face schimb de opinii și vor încerca să adopte concluzii privind implementarea mecanismului de redresare și reziliență (RRF). Miniștrii vor discuta, de asemenea, despre situația actuală a impactului economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, Consiliul ECOFIN va încerca să aprobe mandatul UE pentru reuniunea miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 din 18 aprilie 2024 și va urmări să aprobe o declarație a UE pentru Comitetul monetar și financiar internațional. În cele din urmă, aceștia vor participa la o prezentare a Parchetului European (EPPO) cu privire la activitățile sale, în special în ceea ce privește combaterea fraudei TVA.

Comisia Europeană respinge perspectiva unei taxe de război pentru companiile UE din Rusia

Într-un răspuns scris la o întrebare parlamentară publicată marți, 2 aprilie, comisarul european pentru impozitare, Paolo Gentiloni, a respins un apel de introducere a unei taxe de război pentru companiile din UE care încă își desfășoară activitatea în Rusia, precizând că statele membre au competența de a-și elabora propriile sisteme fiscale și de a decide pe cine să impoziteze. Cu toate acestea, Paolo Gentiloni reamintește că întreprinderile din UE trebuie să respecte în orice moment măsurile restrictive aplicabile ale Uniunii, inclusiv orice măsură restrictivă sectorială, cum ar fi restricțiile comerciale și cele legate de active, adoptate de Consiliu, și că acestea ar putea fi trase la răspundere în caz de încălcări. Ca urmare a pachetelor succesive de sancțiuni adoptate în 2022 și 2023, peste 60% dintre importurile UE din Rusia înainte de invazie au fost plasate sub măsuri restrictive, care acoperă sectoare importante precum energia, oțelul, lemnul, utilajele, vehiculele și produse metalice, a reamintit Paolo Gentiloni. 58% dintre exporturile UE către Rusia au fost, de asemenea, plasate sub incidența măsurilor restrictive ale UE începând cu decembrie 2023, a adăugat acesta. În februarie 2024, eurodeputatul Marek Belka (S&D, Polonia) a întrebat Comisia Europeană dacă ia în considerare tratarea „comportamentului iresponsabil și în principal orientat spre profit” al multinaționalelor europene care fac afaceri în Rusia și plătesc taxe acolo, ajutând astfel guvernul rus în războiul său împotriva Ucrainei și impunând taxe suplimentare asupra acestora.

Franța dorește să lanseze un proiect de simplificare administrativă la nivelul UE

În cadrul unei reuniuni tripartite care va avea loc luni, 8 aprilie, la Paris, ministrul francez de finanțe Bruno Le Maire le va propune, potrivit surselor, omologilor săi din Germania și Italia, Robert Habeck și Adolfo Urso, ca după alegerile europene să lanseze împreună un proiect de simplificare administrativă la nivelul UE pentru a începe să reducă birocrația. Franța va propune Germaniei și Italiei ca după luna iunie să fie elaborată o așa-numită directivă „cu caracter general” pentru a revizui toate standardele europene, potrivit declarației sale în fața jurnaliștilor, joi, 4 aprilie. De asemenea, Ministerul Economiei din Franța ar sugera ca pragul pentru numărul de angajați din companiile încadrate la IMM-uri să fie majorat de la 250 la 500, permițând companiilor cu capitalizare medie să fie excluse de la anumite obligații de reglementare în domeniul standardelor contabile, financiare și al raportării nefinanciare.

Conferința ETAF din 17 aprilie 2024Către un sistem fiscal european mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor

Pentru a vă înregistra la eveniment, accesați acest link.

14:00-17:00

@ Sofitel Brussels Europe, place Jourdan 1, 1040 Bruxelles

Având în vedere că se apropie alegerile europene, este momentul perfect pentru a ne angaja într-o reflecție colectivă asupra viitorului sistemului fiscal al UE. Această conferință va reuni experți în domeniul fiscal și oficiali ai UE pentru a analiza cum ar trebui să arate politicile fiscale ale viitoarei Comisii Europene, precum și perspectivele pentru consilierii fiscali din Uniunea Europeană. Cu această ocazie, ETAF va prezenta, de asemenea, manifestul său pentru alegerile UE, subliniind mai multe cereri esențiale către următorul Parlament European și Comisia Europeană pentru a se asigura că sistemul fiscal al UE este mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor.

Program:

14:30 – Discurs introductiv și prezentarea manifestului ETAF de către președintele ETAF, Philippe Arraou

14:45 – Primul panel de discuții: Ce politici fiscale vor fi aplicate în cadrul următoarei Comisii Europene?

  • Benjamin Angel, director Impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare, DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene;
  • Panayiotis Nicolaides, director de cercetare, Observatorul fiscal al UE;
  • Bart Van Coile, președinte, Institutului belgian pentru consilieri fiscali și contabili (ITAA).

Moderator: Elodie Lamer, jurnalist fiscal, Tax Notes

15:55 – Al doilea panel de discuții: Perspective viitoare pentru consilierii fiscali din UE

  • Pascal Saint-Amans, fost director CTPA, OCDE, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick;
  • Sean Bray, director de politici europene, Tax Foundation Europe;
  • Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

Moderator: Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC

16:55 – Observații finale prezentate de Philippe Arraou, președintele ETAF

Mai mulți vorbitori vor fi anunțați în curând!

Conferința va fi, transmisă în direct și va beneficia de interpretare simultană în limbile română, engleză și germană.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.

Continuare

Trending