Prima pagină

CECCAR Brăila: Noutățile din legislația muncii, discutate de membrii filialei cu specialiști ai ITM

4 iunie 2019 PROFESIA CONTABILĂ


Experți contabili și contabili autorizați, membri ai Filialei CECCAR Brăila, au participat luni, 20 mai a.c., la o întâlnire de lucru cu specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) pentru prezentarea noutăților din legislația de profil.

„Întâlnirea a debutat prin informarea membrilor filialei cu privire la campania derulată de ITM pentru respectarea legislației specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și intershipul. Au fost prezentate pentru fiecare domeniu baza legislativă, obligațiile angajatorilor și ale ucenicilor/stagiarilor/internilor, prevederi ale contractelor de acest tip, clauze specifice, facilități etc.”, au menționat oficialii filialei Corpului.

În continuare, specialiștii ITM au detaliat principalele modificări aduse Legii  nr. 52/2011, republicată, privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, prin Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 114/2018 și 26/2019.

„La finalul întâlnirii, membrii filialei au adresat întrebări reprezentanților ITM și au primit răspunsuri atât privind materialele prezentate, cât și pentru clarificarea altor probleme din legislația muncii referitoare, între altele, la: munca la domiciliu, evidența timpului de muncă, orele suplimentare, eliberarea adeverinței de venit la încetarea relațiilor contractuale, absențele motivate/nemotivate și concediul fără plată, majorarea salariilor personalului angajat în societăți din domeniul construcțiilor”, au transmis reprezentanții Filialei CECCAR Brăila.

Galerie foto

CECCAR Brăila: Noutățile din legislația muncii, discutate de membrii filialei cu specialiști ai ITM
CECCAR Brăila: Noutățile din legislația muncii, discutate de membrii filialei cu specialiști ai ITM
CECCAR Brăila: Noutățile din legislația muncii, discutate de membrii filialei cu specialiști ai ITM
CECCAR Brăila: Noutățile din legislația muncii, discutate de membrii filialei cu specialiști ai ITM

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *