Prima pagină

CECCAR Bacău și AJFP: Precizări cu privire la termenele și modalitățile pentru depunerea unor declarații fiscale

1 martie 2019 PROFESIA CONTABILĂ


Profesioniști contabili, membri ai Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), s-au întâlnit din nou cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) și au analizat noutățile din domeniul legislației fiscale, informează cotidianul Deșteptarea.

La seminarul moderat de Radu Mihai Faghiean, președintele Consiliului Filialei CECCAR Bacău, au participat Elena și Bogdan Bărbieru – consilieri superiori la AJFP. „Cu o parte dintre profesioniștii contabili – a spus Elena Bărbieru – ne-am întâlnit și la sediul Administrației Fiscale, dar acum am adus la zi materialele pe care le-am prezentat atunci. Pentru Ordonanța de Urgență 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, nu am primit normele de aplicare. Însă, când vor veni, le vom dezbate. Noi am primit deja întrebări de la profesioniștii contabili pe tema modificărilor legislative, așteptăm și altele și le transmitem la ANAF”.

„Invitații din partea AJFP au răspuns întrebărilor auditoriului și au clarificat, de exemplu, aspecte privind impozitul pe venit la facilitatea acordată angajatorilor care desfășoară activitate în construcții și au angajat persoane fizice cu contract individual de muncă și salariu minim de 3.000 de lei”, a declarat președintele Consiliului Filialei CECCAR Bacău, citat de publicația amintită.

Mai multe informații despre întâlnirea de lucru organizată de filiala Corpului sunt disponibile pe site-ul ziarului Deșteptarea


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *