Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Un nou instrument pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite de profesioniștii contabili, în interes public, disponibil acum în limba română: „Ghidul de gestionare a activităților pentru practicile mici și mijlocii, ediția a IV-a”, elaborat de IFAC

Radio CECCAR FM

Practicile mici și mijlocii (PMM-uri) reprezintă o parte esențială a profesiei – acestea constituie o majoritate covârșitoare a firmelor și a cabinetelor individuale de contabilitate la nivel mondial și, în multe zone din lume, sunt principalul angajator al profesioniștilor contabili care își exercită profesia în firme specializate. Mai mult, PMM-urile deservesc, în general, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), care sunt un motor de creștere și inovație.

Este un fapt bine cunoscut că profesioniștii contabili au adesea rolul de consilieri preferați ai IMM-urilor, clienți cu care formează de obicei relații de lungă durată, bazate pe încredere, și cărora le pot oferi o multitudine de servicii profesionale de calitate.

În acest context, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în completarea inițiativelor Federației Internaționale a Contabililor (IFAC) care vizează creșterea profilului și dezvoltarea capacității PMM-urilor la nivel mondial, vine în sprijinul membrilor săi prin publicarea traducerii în limba română a celei mai noi ediții a Ghidului de gestionare a activităților pentru practicile mici și mijlocii, aceasta putând fi consultată gratuit de pe www.ceccar.ro.

Ghidul de gestionare a activităților pentru practicile mici și mijlocii, ediția a IV-a, publicat de IFAC în limba engleză în luna mai 2018, a fost tradus de CECCAR ca parte a strategiei sale prioritare de a pune la dispoziția membrilor informații relevante și de actualitate pentru a-i susține în exercitarea profesiei la standarde de înaltă calitate, în interesul public.

Publicația reprezintă un instrument util pentru îmbunătățirea serviciilor profesionale pe care profesioniștii contabili le oferă clienților lor– în special celor din categoria IMM-urilor – în calitate de parteneri de încredere ai mediului de afaceri din România dar și un mijloc bun de cunoaștere a modalității de funcționare a unei practici de contabilitate de către antreprenori. Având în vedere complexitatea textului, Ghidul poate fi folosit ca îndrumar și de IMM-urile din alte domenii.

Ghidul oferă îndrumări detaliate pentru a ajuta PMM-urile să funcționeze eficient, într-o manieră sigură și profitabilă, pe piața globală din ce în ce mai complexă și mai competitivă a serviciilor profesionale. Organizat în opt module de sine stătătoare, descrise pe scurt mai jos, Ghidul oferă PMM-urilor principii de gestionare a activității și îndrumări privind cele mai bune practici pe teme care includ: planificarea strategică, managementul resurselor umane, managementul relației cu clienții și planificarea succesiunii.

Modulul 1 Planificarea pentru firma dumneavoastră

Ingredientul esențial al succesului este ca fiecare firmă să își cunoască propria strategie – calea pe care partenerii și angajații doresc să o urmeze. Nu există neapărat o singură direcție bună sau rea pentru o firmă de contabilitate. Firmele de succes pot fi foarte specializate sau generale, axându-se pe servicii referitoare la tranzacții sau pe servicii tradiționale de contabilitate ori pe servicii de consultanță la nivel înalt.

Modulul 1 analizează întreprinderea, procesele de planificare strategică și politicile mai detaliate care guvernează elaborarea și implementarea planului strategic în cadrul firmei dumneavoastră.

Modulul 2 Modele de practică, asociații și rețele

Dacă o firmă de contabilitate este construită pe o temelie solidă formată dintr-un proces de­cizional bun, procese etice și eficiente și o echipă echilibrată de lideri dedicați, ea poate fi încrezătoare cu privire la viitorul său pe termen lung.

Modulul 2 prezintă considerentele structurale inerente în deținerea sau conducerea unei firme de contabilitate și diferitele modele disponibile. Acesta include analiza participării la profit și a procesului decizional din cadrul unei firme și utilizarea rețelelor pentru a adăuga valoare și pentru a crește profitabilitatea.

Modulul 3 Construirea și dezvoltarea firmei dumneavoastră

Modulul 3 dezvoltă temele acoperite în Modulele 1 și 2, analizând mai în detaliu problemele aferente elaborării unei strategii de creștere, construirii unei practici de consultanță de afaceri, modalităților de a face față reglementărilor și concurenței în continuă creștere, stabilirii prețurilor, marketingului și dezvoltării unei culturi a firmei.

Modulul 4 Puterea oamenilor: Dezvoltarea unei strategii care implică oamenii

Măsura în care firma dumneavoastră poate oferi servicii bune și poate avea succes este determinată de calibrul personalului și al conducerii dumneavoastră.

Modulul 4 analizează elementele-cheie care vor juca un rol esențial în îndeplinirea obiectivelor firmei dumneavoastră – oamenii. Acest modul explorează rolul dumneavoastră ca lider, precum și problemele de personal care trebuie tratate pe măsură ce firma dumneavoastră se dezvoltă, incluzând abilitatea firmei dumneavoastră de a atrage, păstra, motiva și instrui angajații.

Modulul 5 Valorificarea tehnologiei

În contextul modificărilor permanente, perturbărilor digitale, sporirii reglementărilor și apariției diferitelor sisteme de raportare globală, este și mai important ca firmele să adopte cele mai bune practici în ceea ce privește tehnologiile emergente cum ar fi rețelele sociale, telefoanele inteligente și Cloud Computing.

Modulul 5 analizează rolul din ce în ce mai important pe care îl joacă tehnologia în succesul unei firme de contabilitate. Selectarea, implementarea și gestionarea eficientă a tehnologiilor, precum și instruirea angajaților în utilizarea acestor instrumente sunt esențiale pentru succesul oricărei firme.

Modulul 6 Managementul relației cu clienții

Existența unor relații solide și eficiente cu clienții este coloana vertebrală a unei firme de contabilitate de succes. Relațiile pe care contabilii le au cu clienții lor sunt esențiale pentru valoarea firmei de contabilitate. Concurența sporită impune firmelor să își mențină și să își îmbunătățească relațiile cu clienții. Reglementările sporite fac mai importantă decât oricând cunoașterea clienților dvs.

Modulul 6 analizează dezvoltarea și întreținerea permanentă a relațiilor cu clienții, precum și strategiile de îmbunătățire și consolidare a relațiilor cu clienții, inclusiv rețelele, referințele și alte alianțe.

Modulul 7 Gestionarea riscurilor

Conceptul de risc este bine cunoscut practicienilor. Cu toate acestea, importanța problemelor legate de riscuri și de gestionarea lor a crescut ca urmare a creșterii, în ultimii ani, a numărului și dimensiunilor despăgubirilor revendicate în instanță.

Modulul 7 analizează gestionarea riscurilor și efectele specifice asupra activității practicilor. Acesta oferă un cadru de lucru pentru identificarea, evaluarea și luarea de măsuri împotriva riscurilor în cadrul unei firme. Modulul discută aspectele etice și măsurile de protecție care pot fi folosite pentru a trata amenințările de ordin etic, rolul sistemelor de control al calității și măsurile suplimentare de atenuare a riscurilor, precum asigurările.

Modulul 8 Planificarea succesiunii

Pe măsură ce profesioniștii contabili înaintează în vârstă, gândurile lor se întorc inevitabil la valoarea activelor lor din cadrul unei firme și la strategiile lor de retragere din firmă și, în cele din urmă, din profesia contabilă.

Modulul 8 analizează importanța unui plan de succesiune care să permită retragerea ordonată a practicienilor, precum și strategiile care pot fi implementate pentru pregătirea succesiunii. Modulul include discuții cu privire la evaluare și stabilirea prețurilor, precum și la opțiuni de consolidare, fuziuni și preluări interne și externe.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Radio CECCAR FM

În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.

(Copyright foto: ltmarmatia.ro) 

Galerie foto

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

Radio CECCAR FM

În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:

• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,

• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și

• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.

În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.

Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.

Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:

• Practician individual fără personal

• Practician individual cu personal și

• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.

Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:

● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;

● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;

● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și

● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).

Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

PROFESIA CONTABILĂacum 9 ore

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

ECONOMIEacum 9 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului IMM Plus

ECONOMIEacum 9 ore

ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale

ECONOMIEacum 10 ore

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

ECONOMIEacum o zi

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

ECONOMIEacum o zi

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024

ECONOMIEacum 2 zile

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Trending