Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii

Radio CECCAR FM

În perioada 19-20 octombrie a.c., Filiala CECCAR Arad a organizat cea de-a XVI-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”, cu tema Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. Evenimentul a avut loc, ca de fiecare dată, în stațiunea Moneasa și, pe parcursul celor două zile, cei peste 130 de participanți – profesioniști contabili din Arad, Bihor, București, Iași, Hunedoara, Mehedinți, Satu Mare, Sălaj, Sibiu și Timiș – au discutat subiecte de mare interes pentru profesie.

Centenarul Marii Uniri și 97 de ani de istorie a profesiei contabile în  România nu sunt simple coincidențe, ci confirmarea dezvoltării organismului nostru profesional în cadrul României Mari. Creație sublimă a spiritului omenesc, contabilitatea a evoluat și s-a dezvoltat odată cu societatea românească, adaptându-se schimbărilor politice, economice și sociale, fiind considerată, indiferent de perioadă, oglinda trecutului, consilierul prezentului și ghidul indispensabil al viitorului”, au menționat oficialii Filialei CECCAR Arad. În mesajul adresat în deschiderea lucrărilor, prof. univ. dr. Dorel Mateș, președintele Filialei CECCAR Arad, a reiterat că organizarea acestui eveniment reprezintă un omagiu adus înaintașilor care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri și, totodată, are rolul de a evidenția aportul contabilității la dezvoltarea statului român modern.

Președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, s-a declarat încântat să participe din nou la acest simpozion, despre care a menționat că „și-a câștigat locul binemeritat în seria evenimentelor pe care Corpul le organizează la nivel național”.

În continuare, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a adus aprecieri profesiei contabile și reprezentanților acesteia din județ, acordând filialei cu acest prilej, împreună cu primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cea mai înaltă distincție a administrației locale în semn de respect pentru contribuția adusă la dezvoltarea economică a județului.

După încheierea acestui moment solemn, conf. univ. dr. Carmen Hărău, președintele Filialei CECCAR Hunedoara și senator în Parlamentul României, a vorbit despre profesionalismul colegilor din Corp, despre care a remarcat că este „fundamental pentru rezistența societății, pentru că nimeni mai bine ca noi nu este în stare să consilieze, să păstreze în zona de egalitate și de siguranță agenții economici”.

Prefectul județului Arad, Florentina Horgea, prin intermediul Roxanei Hotea, inspector superior în cadrul Departamentului financiar-contabil al instituției, a transmis un mesaj de apreciere cu ocazia simpozionului, în care a menționat rolul profesioniștilor contabili în organizarea optimă și corectă a activității societăților comerciale și instituțiilor, manifestându-și, totodată, disponibilitatea pentru dialog instituțional în slujba interesului public.

Laura Istrate, prim-vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) – Filiala Arad, a mulțumit organizatorilor pentru onoarea de a fi invitată la simpozion, felicitând profesia contabilă și reprezentanții acesteia. De asemenea, Laura Istrate a amintit de buna colaborare între structura pe care o reprezintă și CECCAR, iar, la final, oficialul UGIR a transmis salutul mediului de afaceri local către participanții la simpozion.

Conf. univ. dr. Teodor Cilan, prorector al Universității „Aurel Vlaicu”, a transmis la eveniment mesajul prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul instituției. Conducerea instituției de învățământ superior a menționat de buna colaborare cu Filiala CECCAR Arad în scopul pregătirii tinerilor pentru ca aceștia să se poată integra ușor pe piața muncii. De asemenea, conf. univ. dr. Andrei Anghelina, prorector al Universității „Vasile Goldiș”, a transmis gânduri de bine din partea conducerii instituției universitare și a vorbit despre proiectele de cercetare științifică realizate în colaborare cu filiala CECCAR.

În primul panel al simpozionului, despre Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii au avut intervenții privind varii aspecte profesionale prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, Ramona Nicula și Maria Mornea, membre în Consiliului Superior al CECCAR, și președinții filialelor Arad – prof. univ. dr. Dorel Mateș, București – Andrei Aurel, expert contabil, Hunedoara – conf. univ. dr. Carmen Hărău, Mehedinți – Cristian Bosoancă, Sălaj – Sanda Guia.

În cadrul panelului doi, cu tema Provocări și oportunități pentru profesioniștii contabili, la 97 de ani de istorie a profesiei contabile în România, au fost prezentate lucrări privind următoarele subiecte: Expertul contabil, operator sau persoană împuternicită? Dar responsabil cu protecția datelor personale? (ec. jur. Amzulescu Marius); Considerații privind sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii în România (prof. univ. dr. Nicolae Balteș, asist. univ. dr. Ștefania Amalia Jimon); Studiu privind determinarea impozitului specific la o entitate din domeniul turismului situată într-o localitate de interes național (asist. univ. dr. Oana Bogdan); Tratamentul contabil aferent provizioanelor pentru dezafectarea imobilizărilor corporale în viziunea OMFP nr. 2844/2016 (prof. univ. dr. Lucian Cernușca); Contabilitatea unor activități specifice silviculturii românești la 100 de ani de la Marea Unire (dr. ec. Ludovica Breban); Anul centenar și evocarea unei personalități – Grigore Trancu Iași (lect. univ. dr. Elena Cristina Dorneanu). Discuțiile panelului au fost moderate de prof. univ. dr. Dorel Mateș și prof. univ. dr. Lucian Cernușca.

Cel de-al treilea panel al simpozionului, Contabilitatea, auditul și fiscalitatea – Un trio pentru unitatea și viitorul profesiei contabile din România, a debutat cu prezentarea susținută de prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova și conf. univ. dr. Florina Adriana Popa, cu tema Provocări și oportunități actuale și de viitor pentru experții contabili în domeniul fiscalității. Prof. univ. dr. Horia Cristea a prezentat o lucrare despre Capacitatea de îndatorare, iar conf. univ. dr. Delia David, un studiu comparativ între metoda ABC și metoda tradițională privind calculul costului de producție. De asemenea, în cadrul ultimului panel au mai fost susținute comunicări despre Investigarea percepției profesioniștilor contabili cu privire la calitatea expertizelor contabile administrate în procesele civile (masterand Andrei Marius Olariu), Conceptul de prag de semnificație aplicat în contabilitate și audit (ec. Andreea Raluca Sava), respectiv Plan de afaceri – Model de accesare fonduri europene. Studiu de caz pentru un Cabinet de contabilitate (Amalia Simona Jurcuța, expert contabil). Lucrările celui de-al treilea panel au fost moderate de prof. univ. dr. Ovidiu Constantin Bunget și conf. univ. dr. Delia David.

Galerie foto

CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii.CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii.CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii. CECCAR Arad: Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XVI-a. Aportul contabilității la dezvoltarea societății românești în contextul aniversării Centenarului Unirii.

PROFESIA CONTABILĂ

Unlock your future: Be a next-generation accountant!

Radio CECCAR FM

Miercuri, 21 martie, CECCAR a participat, în calitate de partener educațional, la proiectul Stagiul de practică, derulat de ASCIG – Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice București (ASE).  

Evenimentul cu tema It`s your career, choose smart! a reunit studenți din anul II ai Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE a oferit un mix de informații teoretice și exemple practice, punându-i pe studenți față în față cu realitățile, cu provocările și oportunitățile cu care se confruntă profesioniștii din domeniul financiar-contabil. Studenții au jucat, pe rând, rolul profesionistului contabil, rolul antreprenorului, rolul unei instituții bancare pentru a înțelege cât mai bine care sunt principiile care guvernează profesia, care sunt nevoile mediului de afaceri și cum ei, în calitate de viitori profesioniști contabili, pot fi fit for future pentru a răspunde cât mai eficient viitoarelor provocări.

Primii pași pentru a deveni expert contabil, avantajele obținerii acestei calificări profesionale pentru a avea o carieră de succes, cum poți utiliza tehnologiile moderne, inclusiv AI, în domeniul financiar-contabil au fost printre subiectele abordate de conf. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR. „Într-o eră în care digitalizarea transformă domeniul financiar-contabil, este esențial să înțelegi conceptele de contabilitate înainte de a le aplica, să înveți să îți folosești eficient raționamentul profesional, pentru că asta face diferența dintre un contabil și un profesionist contabil”, a subliniat vicepreședintele CECCAR. Studenților le-au fost dezvăluite misterele unei ramuri fascinante a profesiei contabile: contabilitatea criminalistică. Alegând calea contabilității, își pot sculpta destinul ca „detectivi financiari”, maeștri în arta de a dezlega secretele celor mai ascunse fraude financiare. În acest teatru al securității economice, ei pot juca rolul crucial al specialiștilor care aduc în lumina dreptății faptele celor ce se ascund în umbra infracțiunilor. Exemplul emblematic al lui Al Capone, căzut nu sub greutatea crimelor, ci prins în capcana situațiilor financiare neconforme cu realitatea, servește drept memento că, într-o lume în care adevărul este adesea ascuns, profesioniștii contabili specializați în contabilitate criminalistică sunt farurile ce ghidează corabia justiției spre portul adevărului.

La eveniment a participat și Ionuț Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II, care le-a expus studenților motivul pentru care a ales profesia contabilă, vorbindu-le și despre rolul important pe care îl are stagiul CECCAR în echiparea viitorilor profesioniști contabili cu aptitudinile și competențele de care au nevoie pentru a deveni next-generation accountants, pentru a reuși să își construiască o carieră de succes în domeniul financiar-contabil. „Am terminat facultatea ca șef de promoție și performanța mea a fost răsplătită de CECCAR cu un voucher care mi-a asigurat înscrierea gratuită la Examenul de acces. M-am pregătit pentru examen studiind intens Ghidul editat de CECCAR, pe care l-am parcurs de patru ori și care m-a ajutat să clarific și să îmi însușesc mai bine informațiile dobândite în timpul facultății. Cu pregătirea adecvată, șansele de reușită la examen sunt foarte mari. Lucrez într-o societate de profil și stagiul mă ajută să înțeleg mai bine activitatea specifică profesiei, să iau decizii informate”, le-a spus Ionuț Bogdan Țocu studenților.

Nu în ultimul rând, tinerii studenți interesați să-și înceapă aventura profesională în domeniul financiar-contabil au fost încurajați să-și creeze cont pe platforma de job-matching dezvoltată de CECCAR – jobyx.ro –, să-și publice CV-ul și să aplice pentru joburi sau programe de internship în cadrul unor companii autorizate să desfășoare servicii în acest domeniu.

Vrei să urmezi o carieră într-un domeniu care îți oferă numeroase oportunități de dezvoltare? Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future!Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.

It`s your career, choose SMART!

Galerie foto

Unlock your future: Be a next-generation accountant!
Unlock your future: Be a next-generation accountant!
Unlock your future: Be a next-generation accountant!
Unlock your future: Be a next-generation accountant!
Unlock your future: Be a next-generation accountant!
Continuare

ECONOMIE

„Viitorul profesiei contabile este indisolubil legat de capacitatea noastră de a ne adapta și de a inova”. Interviu cu Elena-Ecaterina Chivu, Președintele Consiliului superior al CECCAR

Radio CECCAR FM

Revista CECCAR Business Magazine: În calitate de președinte al Consiliului superior al CECCAR, cum vedeți evoluția profesiei contabile în contextul actual?

Elena-Ecaterina Chivu: Profesia contabilă traversează o perioadă de transformare profundă, marcând o evoluție de la un rol tradițional de creator al informației financiare, către un partener strategic în decizia de afaceri. Digitalizarea, globalizarea și schimbările modelelor de afaceri impun o adaptare rapidă și eficientă. Profesioniștii contabili sunt astăzi consilieri de încredere ai antreprenorilor, capabili să ofere soluții integrate și să contribuie activ la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor, a economiei.

RCBM: Care sunt principalele provocări pe care le întâmpină profesia contabilă?

ECC: Fără îndoială, digitalizarea reprezintă o provocare majoră, dar și o oportunitate. Automatizarea proceselor și integrarea tehnologiilor avansate, cum ar fi inteligența artificială, necesită noi competențe și o înțelegere profundă a impactului tehnologic asupra afacerilor. De asemenea, conformarea cu reglementările în continuă schimbare și asigurarea transparenței și integrității informațiilor financiare sunt esențiale în consolidarea încrederii publice în profesie.

RCBM: Cum răspunde CECCAR acestor provocări și care sunt inițiativele principale pentru susținerea membrilor săi?

ECC: CECCAR este profund angajat în susținerea membrilor săi prin programe de educație continuă, care acoperă cele mai recente tendințe și tehnologii. Organizăm seminare și cursuri dedicate digitalizării și inovației în contabilitate. În plus, colaborăm strâns cu instituțiile și autoritățile de reglementare pentru a ne asigura că vocea profesioniștilor contabili este auzită în procesul legislativ, contribuind, astfel, la elaborarea unui cadru normativ echitabil și eficient.

RCBM: Care sunt perspectivele profesiei contabile? Unde vedeți cea mai mare oportunitate de creștere și inovare?

ECC: Viitorul profesiei contabile este indisolubil legat de capacitatea noastră, a profesioniștilor contabili, de a ne adapta și de a inova. Văd o oportunitate semnificativă în domeniul consultanței financiare, unde experții contabili pot juca un rol definitoriu în orientarea strategică a companiilor. De asemenea, contabilitatea sustenabilă și raportarea non-financiară reprezintă domenii emergente, esențiale pentru promovarea unui viitor sustenabil. Prin urmare, accentul pe dezvoltarea competențelor în aceste arii este esențial.

RCBM: În final, un mesaj pentru membrii CECCAR și pentru comunitatea largă a profesioniștilor contabili.

ECC: Profesia contabilă este la răscruce de drumuri, iar viitorul este plin de oportunități pentru cei pregătiți să le fructifice. Încurajez fiecare membru CECCAR să investească în dezvoltarea profesională continuă și să fie deschis la nou. Împreună, avem puterea de a modela viitorul profesiei contabile, contribuind la o economie mai transparentă, eficientă și sustenabilă. Este un moment extraordinar să fii parte a acestei profesii dinamice și esențiale!

Profit de această ocazie pentru a aminti de un moment important – publicarea ediției cu numărul 400 a revistei CECCAR Business Magazine. Această realizare semnificativă este o mărturie a angajamentului nostru continuu față de profesionalism și inovație. Revista a fost și continuă să fie o sursă importantă de informații, analize și perspective care îmbogățesc comunitatea profesională contabilă, susțin dezvoltarea continuă a membrilor noștri și vin în sprijinul mediului de afaceri. Această ediție aniversară ne reamintește de călătoria impresionantă pe care am parcurs-o împreună în cei 8 ani de la lansarea revistei și ne inspiră să privim cu încredere și entuziasm către viitor. Felicitări tuturor celor implicați în realizarea și susținerea revistei de-a lungul anilor și le mulțumesc tuturor membrilor comunității noastre pentru contribuția esențială la succesul continuu al CECCAR Business Magazine. Să continuăm, împreună, această călătorie de cunoaștere, inovație și profesionalism!

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Conferința ETAF, 17 aprilie 2024

Radio CECCAR FM

Având în vedere că se apropie alegerile europene, este momentul perfect pentru a ne angaja într-o reflecție colectivă asupra viitorului sistem fiscal al UE.

Datorită apropierii lor de companii, consilierii fiscali se află în epicentrul peisajului de reglementare. Atunci când nu sunt ei înșiși însărcinați cu obligațiile de depunere a declarațiilor care decurg din legislația UE, aceștia ajută întreprinderile să navigheze prin complexitatea legislației fiscale a UE. În ultimii ani, propunerile fiscale ale UE au fost emise cu o viteză incredibilă, iar sistemul fiscal al UE a devenit extrem de complex. În același timp, aceste legislații generează o povară de raportare tot mai mare pentru contribuabili și autoritățile fiscale, ceea ce, uneori, se face în detrimentul eficienței.

Această conferință va reuni experți în domeniul fiscal și oficiali ai UE pentru a analiza cum ar trebui să arate politicile fiscale ale viitoarei Comisii Europene, precum și perspectivele pentru consilierii fiscali din Uniunea Europeană.

Cu această ocazie, ETAF va prezenta, de asemenea, manifestul său pentru alegerile UE, subliniind mai multe cereri esențiale către următorul Parlament European și Comisia Europeană pentru a se asigura că sistemul fiscal al UE este mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor.

Program:

13:30 – Discurs introductiv și prezentarea manifestului ETAF de către președintele ETAF, Philippe Arraou

13:45 – Primul panel de discuții: Ce politici fiscale vor fi aplicate în cadrul următoarei Comisii Europene?

14:55 – Al doilea panel de discuții: Perspective viitoare pentru consilierii fiscali din UE

15:55 – Observații finale prezentate de Philippe Arraou, președintele ETAF

Vorbitori confirmați:

  • Benjamin Angel, director Impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare, DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene;
  • Panayiotis Nicolaides, director de cercetare, Observatorul fiscal al UE;
  • Sean Bray, director de politici europene, Tax Foundation Europe;
  • Bart Van Coile, președinte, Institutul belgian pentru consilieri fiscali și contabili (ITAA);
  • Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR);
  • Elodie Lamer, jurnalist fiscal, Tax Notes.

Mai mulți vorbitori vor fi anunțați în curând!

Conferința va fi transmisă în direct și va beneficia de interpretare simultană în limbile română, engleză și germană.

Pentru a vă înregistra la eveniment, accesați acest link.

Continuare

Trending