Home
  • Home
  • ECONOMIE
  • Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în septembrie

Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în septembrie

4 septembrie 2017 ECONOMIE


Încrederea investitorilor în economia zonei euro a crescut în mod neaşteptat în septembrie, ca urmare a atenuării îngrijorărilor legate de extinderea scandalului emisiilor auto în Germania şi a celor privind dezvoltarea economiei Statelor Unite, potrivit unei cercetări publicate luni, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Grupul de cercetări Sentix din Frankfurt a anunţat că un indice referitor la zona euro a urcat la 28,2 puncte, de la 27,7 puncte în august. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca indicele să atingă nivelul de 27,4 puncte.

”Datele referitoare la Germania şi Statele Unite au fost dezamăgitoare luna trecută. În ambele regiuni tendinţa îşi revine, moderat”, potrivit Sentix.

Investitorii sunt uşor mai sceptici în privinţa condiţiilor actuale, cu un sub-indice care a coborât la 39,8 puncte în septembrie, de la 40 de puncte în luna ptrecedentă.

Aşteptările pentru evoluţia economiei zonei euro s-au îmbunătăţit, urcând la 17,3 puncte, de la 16 puncte.

Indicele referitor la Germania, cea mai mare economie din zona euro, a urcat la 34 puncte, de la 33,2 puncte în august.

Sentix a intervievat 983 de investitori, în perioada 31 august-2 septembrie.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site stochează anumite date ale utilizatorilor. Aceste date sunt folosite pentru a oferi o experiență personalizată și pentru a monitoriza anumite aspecte legate de experiența oferită, în conformitate cu Regulamentul European General Privind Protecția Datelor. Dacă decideți să renunțați la orice tip de monitorizare, un fișier de tip cookie va fi implementat în browserul dvs. pentru a reține, timp de un an, alegerea făcută.

This website stores some user agent data. These data are used to provide a more personalized experience and to track your whereabouts around our website in compliance with the European General Data Protection Regulation. If you decide to opt-out of any future tracking, a cookie will be set up in your browser to remember this choice for one year. 

Accept (I Agree)   |   Refuz (I Deny)

1869