Rețele sociale

ECONOMIE

Gospodăriile din România au obţinut venituri în creştere cu 3,8%, în ultimul trimestru din 2016

Radio CECCAR FM

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 3,8% faţă de trimestrul anterior, până la 3.085 lei (684 euro) pe lună, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 5,9%, la 2.692 lei (597 euro), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

În al treilea trimestru din 2016, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 2.972 lei (circa 665 euro), iar cheltuielile – de 2.543 lei (569 euro) pe lună.

Faţă de trimestrul IV din 2015, când veniturile totale medii ale unei gospodării din România au fost de 2.862 lei (642 euro), veniturile gospodăriilor au crescut cu 7,8% în perioada octombrie-decembrie 2016.

Comparativ cu rata anuală de creştere din al treilea trimestru, de 9,5%, creşterea veniturilor gospodăriilor a încetinit în trimestrul al patrulea al anului trecut.

O gospodărie din România are, în medie, în jur de 2,6 persoane, astfel că veniturile lunare ale unui membru al familiei au fost de 1.168 lei (259 euro) în trimestrul IV din 2016, cu 43 de lei mai mult faţă de trimestrul precedent.

Totuşi, din veniturile totale lunare ale unei gospodării în trimestrul IV al anului trecut, doar 2.735 lei (607 euro) au fost venituri băneşti (1.035 lei pe persoană), restul fiind considerate venituri în natură.

Mai mult de jumătate – 58,4% – din veniturile totale ale gospodăriilor au provenit din salarii în perioada octombrie-decembrie 2016, nivel în creştere faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, când salariile reprezentau doar 56,4% din venituri.

„La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), veniturile din agricultură (2,2%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,4%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,5%)”, se precizează în comunicatul INS.

Statisticile oficiale arată că gospodăriile din mediul rural sunt mai dependente de prestaţiile totale, unde acestea reprezintă 24,4% din veniturile totale, în timp ce în oraşe prestaţiile sociale contribuie cu 21,3% la veniturile totale ale populaţiei.

Nivelul este în uşoară creştere faţă de trimestrul IV 2015, când 22,4% din veniturile totale proveneau din prestaţii sociale.

De asemenea, veniturile în natură au reprezentat 11,3% din veniturile totale ale gospodăriilor din România în ultimul trimestru din 2016 (faţă de 12,8% ăn trimestrul IV 2015), statisticile incluzând în această categorie în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, cu o pondere de 9,9% din veniturile totale.

La acest capitol există o diferenţă semnificativă între mediul rural, unde veniturile în natură reprezintă 20,5% din veniturile totale, şi mediul urban, unde ponderea este de doar 6%.

În privinţa consumului, o gospodărie din România a cheltuit lunar, în ultimul trimestru din 2016, 2.692 lei (sau 1.019 lei/persoană), adică 87,3% din veniturile totale, cu 43 lei sub nivelul veniturilor băneşti lunare.

Comparativ cu al patrulea trimestru din 2015, cheltuielile lunare ale gospodăriilor din România au crescut cu 6,1% (155 lei) în ultimul trimestru din 2016, arată statisticile oficiale.

Cheltuielile sunt dirijate în proporţie de 71,4% pentru consum, în timp ce 19,8% din bani s-au dus în trimestrul IV din 2016 pe impozite şi contribuţii – faţă de o pondere de 18,9% în trimestrul IV din 2015 -, iar restul are alte destinaţii.

Din cheltuielile de consum din ultimul trimestru al anului trecut, 34,8% au fost pentru alimente (în scădere de la 36,8% în aceeaşi perioadă din 2015), 18,2% pentru întreţinerea locuinţei (apă, electricitate, gaze etc), 8% pentru băuturi alcoolice şi ţigări, 7,5% pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, 6% pentru transport, 5,2% pentru mobilier şi reparaţii în locuinţă, 5,1% pentru comunicaţii, 4,6% pentru sănătate şi 3,9% pentru recreere şi cultură, mai arată datele oficiale.

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending