Rețele sociale

ECONOMIE

Chiriile pot fi cu 10-20% mai mari decât ratele lunare la Prima Casă

Radio CECCAR FM

Costurile chiriilor din România sunt cu 10-20% mai mari decât valoarea ratelor lunare în cazul achiziţiei locuinţelor prin programul Prima Casă, cu un credit pe o durată de 30 de ani, arată un studiu realizat de platforma de anunţuri imobiliare Storia.ro și citat de News.ro.

Cercetarea a fost realizată prin metoda analizei cantitative, folosind ca surse de informare baza de date a Storia.ro pentru preţurile medii ale chiriilor şi datele Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru centralizarea veniturilor salariale medii pe judeţe în 2016.

Salariul mediu net a fost calculat pe baza datelor de la INS pentru intervalul ianuarie – noiembrie 2016.

Un angajat din România care vrea să-şi închirieze o casă trebuie să plătească o chirie lunară echivalentă cu 33% din salariul net lunar în cazul închirierii unei garsoniere, faţă de o rată de 20% din salariul net în cazul programului Prima Casă.

Pentru un apartament cu două camere, chiria ajunge la 48% din salariul lunar şi 64% dacă îşi închiriază o locuinţă cu trei camere, faţă de o rată cu o pondere lunară de 34%, respectiv 46% prin programul Prima Casă.

La nivel de oraş, angajaţii din judeţul Cluj-Napoca resimt cel mai mult povara financiară a ratelor lunare plătite pentru închirierea unei locuinţe.

Deşi clujenii se află pe locul trei în topul angajaţilor cu cele mai mari salarii din România după salariaţii din Bucureşti şi cei din Ilfov, costul chiriei pentru un apartament cu trei camere în Capitală este cu o treime mai mic decât în Cluj.

Totuşi, autorii studiului publicat marţi nu iau în considerare faptul că statisticile salariale ale INS sunt pentru întregul judeţ Cluj, nu doar pentru oraşul Cluj-Napoca, în timp ce preţurile imobiliare luate în calcul sunt cele din reşedinţele de judeţ şi Bucureşti,. astfel că nu este posibilă o comparaţie între oraşele Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Studiul mai arată că, în judeţele în care nu au fost investiţii noi importante în ultimii ani, preţurile pentru închirierea locuinţelor au o pondere mai mică în veniturile medii ale salariaţilor.

În medie, la nivel naţional închirierea unei garsoniere porneşte de la 130 euro pe lună, reprezentând o trieme din salariul mediu net al unui angajat din România.

Cele mai mari preţuri sunt în Cluj, unde chiria medie pentru o garsonieră este de 230 de euro pe lună, Bucureşti (230 de euro/ lună), judeţul Ilfov (200 de euro pe lună), Braşov (180 de euro pe lună) şi Iaşi (178 de euro/ lună).

Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinți şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună.

Cele mai mici costuri cu închirierea unei camere sunt în judeţele Suceava, Covasna, Vrancea, Vaslui, Botoşani, Caraş-Severin, Sălaj, Vâlcea, Mehedinți şi Olt, unde preţul închirierii este de 100 de euro/lună.

În Harghita, judeţul cu cele mai mici salarii medii (de 326 de euro pe lună), costul închirierii unei garsoniere este de 122 de euro pe lună (cu 6% sub media naţională), dar are o pondere de 38% în venitul salarial mediu (cu 6% peste media naţională).

Costul închirierii unui apartament cu două camere reprezintă la nivel naţional aproape jumătate (48%) din salariul mediu net al unui angajat din România.

Şi în cazul apartamentelor cu două camere, angajaţii din Cluj ar resimți cel mai mult povara financiară a chiriei, în raport cu salariul mediu.

Astfel, închirierea unei locuinţe cu două camere reprezintă 72% din salariul mediu net al unui angajat din Cluj, cu 50% peste media înregistrată la nivel naţional, unde închirierea unei astfel de locuinţe consumă aproape jumătate din venitul net lunar.

În medie, închirierea unui apartament cu două camere costă 190 de euro pe lună la nivel naţional.

Cele mai mari costuri pentru închirierea unui apartament cu două camere sunt în Cluj-Napoca (370 de euro pe lună), Bucureşti (330 de euro pe lună), Ilfov (290 de euro pe lună), Braşov (251 de euro pe lună), Iaşi (250 de euro pe lună) şi Timiş (250 de euro pe lună).

Cele mai mici costuri cu închirierea a două camere sunt în judeţele Harghita (125 de euro pe lună), Sălaj (130 de euro pe lună), Hunedoara (133 de euro pe lună) şi Botoșani (137 de euro pe lună).

Costul închirierii unui apartament cu trei camere reprezintă la nivel naţional aproape două treimi (64%) din salariul mediu net al unui angajat din România.

În clasamentul realizat la nivel naţional pentru închirierea unei garsoniere, Capitala se află pe poziţia a 12-a, cu o medie de 12% din salariul mediu net.

Astfel, în Bucureşti preţul mediu lunar plătit pentru închirierea unei garsoniere este de 230 de euro, la egalitate cu cel din orașul Cluj-Napoca, deşi salariile bucureștenilor sunt cu 18% mai mari decât ale acestora.

Pentru un apartament cu două camere, locuitorii Capitalei plătesc în medie 330 euro, costul chiriei reprezentând 53% din salariul mediu net al unui angajat bucureştean.

În clasamentul general, Bucureştiul se clasează pe poziţia a 11-a, rata lunară pentru închirierea unui apartament cu două camere fiind cu 12% mai mică decât cea din Cluj-Napoca.

Tot pentru Bucureşti, închirierea unui apartament cu trei camere pornește de la 420 de euro pe lună, chiria lunară reprezentând 67% din salariul mediul net lunar. La fel, faţă de ocupanții primului loc, bucureștenii plătesc cu aproape o treime (31%) mai puţin decât clujenii.

ECONOMIE

Adrian Câciu: 150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu 25 martie

Radio CECCAR FM

Antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„150 milioane euro disponibile pentru digitalizarea IMM-urilor începând cu data de 25 martie 2024! Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiția 3 din PNRR”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie și poate fi folosit pentru: achiziții de active corporale și necorporale (hardware pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluții digitale, dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software, inclusiv soluțiile de automatizare software RPA); achiziții de active corporale și necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, virtual reality; achiziția de date și cloud computing; cercetare industrială și dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoștințe și competențe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale.

Continuare

ECONOMIE

MADR: Investiții pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase

Radio CECCAR FM

Noi investiții, în valoare de 68,2 milioane lei, au fost aprobate de Executiv, în vederea combaterii fenomenelor meteorologice periculoase, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare a programului de realizare a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor pe perioada 2010-2024, precum și fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare totală de 68,2 milioane lei (23,7 milioane lei credite bugetare și 44,5 milioane lei credite de angajament)”, se arată în comunicatul MADR.

În cadrul acestei etape, pentru dezvoltarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) vor fi realizate investiții la nivelul tuturor regiunilor, în scopul extinderii sistemului și al creșterii capacității de combatere a căderilor de grindină a celor trei centre zonale de coordonare – din Muntenia, Moldova și Transilvania. De asemenea, vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenții active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât și pentru creșterea de precipitații.

Fondurile alocate prin etapa de anul acesta vor finanța realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție de lucrări, achiziție de echipamente și dotări pentru înființarea de noi Grupuri de Combatere a căderilor de grindină în zonele Suceava-Botoșani, Matca, Dâmbovița-Argeș și Dăbuleni.

Totodată, anul acesta vor fi continuate activitățile de dezvoltare tehnologică prin proiecte experimentale pentru creșterea și uniformizarea precipitațiilor, precum și pentru utilizarea de noi mijloace tehnice, respectiv generatoare terestre, pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase, se mai spune în comunicat.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul tehnologiilor de intervenții active în atmosferă vor include și elaborarea unui studiu de impact privind efectul influenței activităților de combatere a grindinei asupra parametrilor meteo locali.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, dezvoltă capacități extinse și diversificate privind tehnologia de intervenții active în atmosferă, pentru a diminua vulnerabilitățile producției agricole și ale comunităților rurale față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice, în special căderi de grindină și secetă.

Implementarea SNACP este o măsură de susținere a producției agricole, precum și de reducere a vulnerabilităților agriculturii meteo-dependente. Investițiile în creșterea rezilienței sectorului alimentar și în utilizarea responsabilă și eficientă a apei, energiei și resurselor publice vor contribui la creșterea suprafețelor productive protejate față de hazardurile vremii.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor funcționează fără întrerupere din anul 2005. De la an la an, prin extinderea sistemului, au sporit capacitățile operaționale de protecție a culturilor agricole, a bunurilor publice și private, a infrastructurii edilitare și a comunităților rurale, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Protecția împotriva grindinei, activă în prezent în bazinele viticole, pomicole, legumicole și cerealiere din Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat și centrul Transilvaniei, este în curs de extindere în toate regiunile țării, pentru a răspunde atât nevoilor prezente, cât mai ales provocărilor viitoare produse de schimbările climatice și de perturbările în comerțul mondial cu alimente.

Continuare

ECONOMIE

Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Silvic

Radio CECCAR FM

La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Executivul a aprobat proiectul de lege privind Codul Silvic. Acesta a fost elaborat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C2 – Păduri și protecția biodiversității – „Reforma sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin elaborarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente”. Intrarea în vigoare a acestui act normativ este menită să raționalizeze cadrul juridic, să combată exploatarea forestieră ilegală și să îmbunătățească gestionarea pădurilor.

Potrivit unui comunicat al MMAP, una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic interzice tăierile la ras în aproape jumătate din suprafața de pădure a țării, după ce, până în prezent, acestea erau interzise doar în Parcurile Naționale. De asemenea, se va extinde interdicția în Parcurile Naturale (dar și în toate siturile Natura 2000).

„De ziua internațională a pădurii, iată că Guvernul României a aprobat proiectul de lege care reglementează noul Cod Silvic al României. Noul Cod Silvic este o lege mult așteptată, primul cod după 2008, adoptat în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Păduri 2030, pe care am aprobat-o în Guvern în anul 2022. Atât strategia, cât și codul în sine, au fost finanțate prin PNRR și reprezintă jaloane pe care statul român și le-a asumat. Este un cod silvic echilibrat, care s-a născut în urma unui dialog extins, serios și bine argumentat cu toți actorii din domeniul silvic. Am solicitat premierului o procedură de urgență pe care o vom propune Parlamentului României. Acest act normativ ține cont de nevoile de dezvoltare ale țării, răspunde așteptărilor pe care societatea le are de la păduri și asigură implementarea ultimelor progrese tehnologice în domeniu”, a subliniat ministrul Mircea Fechet, în briefingul de presă la finalul ședinței de guvern.

Un alt element de noutate este suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2 celor care nu respectă legea.

În plus, documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar și stabilește cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.

De asemenea, noul Cod Silvic dă dreptul proprietarului de pădure (fie el stat sau privat) la soluții alternative de pază: de la structuri specializate, la pază organizată în regim propriu și în baza unui regulament, cu precizarea că paza pădurii este obligatorie prin lege.

Totodată, vor fi stabilite comunitățile dependente de produsele pădurii și prioritizate în accesul la resurse forestiere și apare termenul de „folosință agrosilvică”, ceea ce înseamnă că pășunile și culturile agricole vor putea fi integrate cu arbori și arbuști.

Proiectul mai prevede apariția Consiliului Național al Silviculturii, care urmărește exercitarea în condiții de etică profesională și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic; sunt definite ecosistemele cu valoare ridicată de conservare și se instituie Catalogului național al ecosistemelor cu înaltă valoare de conservare – strict protejate.

Potrivit unei alte prevederi din Codul Silvic, toți proprietarii de pădure din România vor fi incluși în Registrul Forestier Național. De asemenea, apare un concept nou – „insulele de îmbătrânire”, care devin mecanismul prin care suprafețele de pădure de minimum 0,1 ha, cu mare rol în menținerea biodiversității vor fi protejate de tăieri.

Alt articol reglementează accesul pe jos sau cu bicicleta pe terenurile din Fondul Forestier Național.

Consorțiul care a lucrat la elaborarea acestui act normativ a fost format din specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Continuare

Trending