Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR București: Noii membri ai filialei au depus jurământul

Radio CECCAR FM

Într-o atmosferă specifică unui eveniment de o asemenea importanță, absolvenții din Capitală ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR în noiembrie 2016 au depus jurământul profesional marți, 14 martie a.c., în cadrul ceremoniei organizate de Filiala CECCAR București, întrând astfel oficial în rândul membrilor Corpului.

Ceremonia a fost deschisă, așa cum se cuvine, prin intonarea cu emoție a celebrului De Brevitate Vitae, cunoscut ca Gaudeamus igitur.

În deschidere, președintele Filialei CECCAR București, lect. univ. dr. Florentin Caloian, a felicitat noii membri ai filialei, le-a urat bun venit în rândul profesioniștilor contabili, prezentând, în continuare, invitații ceremoniei. La eveniment a participat, de asemenea, directorul executiv al filialei, ec. Elena Boban.

Invitați de seamă i-au felicitat pe noii membri ai Corpului pentru succesul obținut prin absolvirea Examenului de aptitudini, unul „deloc ușor”, așa cum a subliniat directorul general executiv al CECCAR, lect. univ. dr. Florin Dobre, adăugând: „(…) o probă de foc de șase ore, plus examenul oral. A fost un examen greu, care a încununat succesul anilor de facultate, de masterat pentru unii colegi, de stagiu, rezultând o împlinire profesională pentru fiecare dintre dumneavoastră și o bucurie pentru noi să fim colegi”.

Președintele Consiliului Superior al Corpului, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, s-a adresat noilor membri ai Filialei CECCAR București, subliniind:

„Profesia pe care ați ales-o oferă multe oportunități, dar și multe provocări. Totul depinde de dumneavoastră – să înțelegeți ce înseamnă practicarea acestei profesii într-o lume globalizată și digitalizată și să conștientizați faptul că imaginea tradițională a expertului contabil, care era văzut de mulți ca un ronțăitor de cifre, a fost transformată de avantajele pe care le oferă tehnologia. Trebuie să oferiți servicii de calitate, astfel încât să deveniți principalul consilier al antreprenorului – noi, profesioniștii contabili, suntem cei care știm cu exactitate cum procesele unui business se transformă în cifre. Datoria noastră este să explicăm acele cifrele antreprenorului, astfel încât acestea să-i deschidă orizontul asupra evoluției businessului. (…) Sunteți familiarizați cu standardele internaționale de contabilitate. Activitatea se îndreaptă din ce în ce mai mult către raționament, către partea intelectuală a profesiei, lăsând în urmă partea de introducere a datelor. Vă asigurăm că organismul profesional va încerca să vă sprijine permanent, dar trebuie să conștientizați ce responsabilitate în practicarea profesiei implică apartenența la CECCAR”. Președintele Corpului a încheiat felicitându-i pe noii membri ai filialei: „Felicitări! Vă așteptăm cu inițiative pentru ca împreună să îmbunătățim imaginea profesiei și să aducem în zona noastră de piață o cotă cât mai mare. Mult succes în carieră!”.

În mesajul transmis absolvenților examenului de aptitudini, directorul general al CECCAR a apreciat:

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră! Văd în sală foști studenți, colegi, prieteni, cu care m-am întâlnit de multe ori și vă felicit pe toți pentru obținerea calificării de expert contabil sau de contabil autorizat! Aș vrea să vă reamintesc faptul că noi, ca membri CECCAR, suntem o comunitate și as vrea să ne comportăm ca atare. Suntem prestatori de servicii în domeniul contabil și de buna practică ne definește. Trebuie să înțelegem că avem interese comune în profesie, chiar dacă de multe ori suntem competitori pe piață. Cel mai important este să înțelegem că împreună suntem mai puternici, iar rolul organismului profesional este să reprezinte interesele membrilor. Facem tot ce este posibil pentru a promova serviciile oferite de membrii CECCAR atât în rândul mediului de afaceri, cât și în fața organismelor de reglementare, și mă refer aici la ministere și la alte entități cu care noi colaborăm. Am participat la numeroase dezbateri care au avut ca obiectiv promovarea profesiei contabile. Este o profesie care ne obligă să fim mereu la curent cu reglementările contabile și fiscale în vigoare, o profesie grea, dar frumoasă, pentru că satisfacțiile personale când un client este mulțumit sunt mari. Felicitări încă o dată pentru calificarea pe care ați dobândit-o!”.

Felicitări le-au transmis noilor membri și președintele Comisiei de disciplină a filialei București, Ilie Ivorschi, care i-a îndemnat pe aceștia să studieze cu atenție Regulamentul de organizare și funcționare a CECCAR, regulamentul comisiilor de disciplină și Codul etic național al profesioniștilor contabili, pentru a evita o activitate defectuoasă care să îi ducă în fața comisiilor de disciplină și care ar avea ca rezultat eventuale sancționări disciplinare.

Vicepreședintele filialei București, Andrei Aurel, i-a felicitat, de asemenea, pe cei care au dobândit calificarea de expert contabil/contabil autorizat, îndemnându-i să facă toate demersurile pentru a deveni și experți contabili judiciari, expunându-le totodată avantajele care reies din apartenența la Grupul Experților Judiciari.

La eveniment a participat și Roxana Epure, director general al CIEL, care a oferit  premii absolvenților care s-au remarcat prin cele mai bune rezultate obținute la examenul de aptitudini, împreună cu felicitările cuvenite.

Iar pentru că sub egida CECCAR există o platformă creată tocmai pentru tineri – Clubul Tinerilor Experți Contabili din România (CTECR) –, la ceremonie au participat și Larisa Vlăsceanu și Andrei Badiu, manageri de proiect ai Clubului. În intervenția sa Andrei Badiu a explicat ce este CTECR, cui se adresează, care este strategia Clubului pentru anul în curs și de ce tinerii experți contabili ar trebui să se implice în acțiunile organizate de Club. „CTECR este o platformă de comunicare și de formare profesională a tinerilor experți contabili, înființată sub egida CECCAR chiar de tineri experți contabili, iar menirea sa este de a contura alături de voi, membrii CTECR, și alături de organismul profesional, direcția profesiei contabile în România. Viitorul profesiei contabile va arăta în modul în care noi alegem să ne dezvoltăm – profesional și personal. Vă îndemn să vă implicați în acțiunile Clubului, destinate tinerilor experți contabili, stagiarilor, precum și studenților din facultățile de profil economic, pentru ca, împreună cu CECCAR, să conturăm direcția profesiei contabile în România. Felicitări și mult succes!”.

După rostirea jurământului profesional, președintele CECCAR, împreună cu directorul general al Corpului, a înmânat diplome tuturor membrilor, felicitându-i încă o dată pentru succesul obținut.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Radio CECCAR FM

În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.

(Copyright foto: ltmarmatia.ro) 

Galerie foto

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

Radio CECCAR FM

În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:

• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,

• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și

• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.

În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.

Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.

Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:

• Practician individual fără personal

• Practician individual cu personal și

• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.

Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:

● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;

● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;

● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și

● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).

Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 7 ore

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

PROFESIA CONTABILĂacum 7 ore

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

ECONOMIEacum 7 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului IMM Plus

ECONOMIEacum 8 ore

ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale

ECONOMIEacum 8 ore

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

ECONOMIEacum o zi

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

ECONOMIEacum o zi

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024

ECONOMIEacum 2 zile

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Trending