Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Proiectul de lege privind modificarea OG nr. 65/1994, în dezbatere publică

Radio CECCAR FM

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) salută punerea în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), a proiectului de Lege privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative.

Unele prevederi ale acestui proiect de act normativ au rezultat din discuțiile pe care conducerea centrală a CECCAR le-a avut cu reprezentanți ai MFP.

Prin proiectul de lege se revine la normalitate în ceea ce privește exercitarea deplină de către CECCAR a prerogativelor cu care este învestit, fiind inclusă în textul respectiv prevederea potrivit căreia CECCAR iese de sub supravegherea Consiliului pentru Supravegherea în Interes public a Profesiei Contabile (CSIPPC) (ceea ce se reflectă în modificarea OG nr. 65/1994), însă propunerile Corpului de modificare și completare a actelor normative care reglementează activitatea profesioniștilor contabili vor fi înaintate Ministerului Finanțelor Publice, în vederea analizei și promovării, potrivit art. 44 al documentului citat.

Deși apărut cu întârziere (termenul stabilit fiind luna iunie 2016), prin proiectul de act normativ au fost transpuse prevederile Directivei 2014/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din data de 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor Consiliului 78/660/CEE și 83/349/CEE și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare. Toate noile prevederi vin în întâmpinarea dezideratelor profesioniștilor contabili și, totodată, conțin reglementări care slujesc interesul public al mediului economic din țara noastră.

Printre principalele modificări și completări menționăm lărgirea ariei de servicii pe care experții contabili le pot presta, potrivit art. 6 din proiectul de act normativ, literele e), i), j) și k). Astfel, în completarea formei actuale a OG nr. 65/1994, articolul amintit menționează că „expertul contabil poate executa, ca profesionist individual sau ca societate, pentru persoanele fizice și juridice (…), inclusiv activități de evidență electronică a personalului, de salarizare” (art. 6 litera e)). La litera i) a art. 6 se menționează că expertul contabil „asigură managementul financiar-contabil și al performanței economice”. O altă completare cuprinsă în textul proiectului de lege (art. 6 litera j)) este că expertul contabil „asigură controlul intern de gestiune și managementul riscurilor ale persoanelor juridice”. De asemenea, textul prevede că expertul contabil poate „acorda consultanță în gestiune financiară și în contabilitate, prestează servicii specifice contabilității manageriale și raportării integrate” (art. 6 litera k)).

Pentru respectarea principiilor de transparență asumate de guvernanța CECCAR, conștientizând valoarea adăugată a parteneriatelor cu toate părțile interesate, vă solicităm transmiterea unor eventuale modificări/completări ale OG nr. 65/1994privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, cuprinsă în textul mai sus amintitei legi, pe adresa de e-mail soc@ceccaro.ro, în vederea îmbunătățirii legislației în domeniu. Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul ministerului la 31 octombrie a.c. și se află în dezbatere publică timp de zece zile.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Radio CECCAR FM

În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.

(Copyright foto: ltmarmatia.ro) 

Galerie foto

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

Radio CECCAR FM

În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:

• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,

• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și

• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.

În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.

Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.

Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:

• Practician individual fără personal

• Practician individual cu personal și

• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.

Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:

● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;

● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;

● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și

● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).

Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 10 ore

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

PROFESIA CONTABILĂacum 10 ore

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

ECONOMIEacum 10 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului IMM Plus

ECONOMIEacum 11 ore

ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale

ECONOMIEacum 11 ore

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

ECONOMIEacum o zi

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

ECONOMIEacum o zi

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024

ECONOMIEacum 2 zile

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Trending