PROFESIA CONTABILĂ
Conferință cu prilejul împlinirii a 10 ani de prezență ACCA la București: Viitorul profesiei contabile și de audit
ACCA (Association of Chartered Certified Accountants) împlinește zece ani de la deschiderea biroului local din România. Cu această ocazie, asociația a organizat luni, 24 octombrie a.c., o conferință cu tema Viitorul profesiei contabile și de audit. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, partener al ACCA, a fost reprezentat la cel mai înalt nivel la evenimentul care s-a desfășurat la Hotelul Intercontinental din București.
Reuniunea a fost deschisă de Andreia Stanciu, director ACCA pentru Europa de Sud-Est. Au luat apoi cuvântul Alexandra Lazăr, director – Direcția de legislație și reglementări contabile din Ministerul Finanțelor Publice, și Corneliu Cazacu, președintele Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC).
Cu prilejul Conferinței, Robert Aurelian Șova – președintele CECCAR și Stephen Heathcote – Director Executiv Dezvoltare al ACCA au semnat documentul prin care se reînnoiește și se aprofundează Acordul de cooperare între Corpul Experțior Contabili și Contabililor Autorizați din România și ACCA. Un document similar a fost semnat între Camera Auditorilor Financiari din România și ACCA. În alocuțiunile lor, președintele CECCAR, Robert Aurelian Șova, și președintele CAFR, Gabriel Radu, au sublinit importanța documentului semnat și au abordat aspecte esențiale ale temei supuse atenției participanților. Președintele CECCAR s-a referit la istoria de 95 de ani a organizației contabililor români și a prezentat concluziile recentului Congres al Profesiei Contabile.
A urmat intervenția lui Stephen Heathcote, Director Executiv Dezvoltare al ACCA.
Manifestarea a continuat cu dezbaterea „Viitorul profesiei contabile și de audit”, moderată de Albert Hrabak, expert internațional pentru indicatori de performanță a întreprinderilor, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală pentru Legislația și Reglementarea Activelor Statului. La acest panel, și-au exprimat punctele de vedere:Andreea Gheorghe (CFO Microsoft Romania); Daniela Vasilescu (Director Operațiuni Financiare, Societe Generale European Business Services); Peter Large (Director Executiv, Guvernanță, ACCA); Ramona Zara (Group Reporting Manager, A&D Pharma);Jymmy Soare (VP Operations, Genpact).
Cuvântul de încheiere a fost rostit de Andreia Stanciu, director ACCA pentru Europa de Sud-Est.
Manifestarea a reunit peste 200 de profesioniști din managementul domeniului financiar. La eveniment au participat numeroși membri ai CECCAR.
Reamintim că biroul ACCA de la București a fost înființat în martie 2006 și este responsabil pentru activitățile din România, Bulgaria și Republica Moldova.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.
Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.
Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.
(Copyright foto: ltmarmatia.ro)
Galerie foto
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB
În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:
• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,
• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și
• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.
În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.
Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.
Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:
• Practician individual fără personal
• Practician individual cu personal și
• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.
Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:
● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;
● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;
● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și
● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).
Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.
PROFESIA CONTABILĂ
Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF
Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.
Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 11.04.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Legea care reformează sistemul de asistență socială, promulgată
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024
-
ECONOMIEacum o zi
MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite
-
ECONOMIEacum 4 zile
BEI va majora finanțarea pentru tehnologiile cu dublă utilizare
-
ECONOMIEacum 2 zile
CE solicită opinii cu privire la modul de punere în comun a cererii de materii prime strategice
-
PROFESIA CONTABILĂacum o zi
Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor
-
ECONOMIEacum 4 zile
CFR Călători suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște